Amna, probleme de sănătate. Artista a ajuns pe mâna medicilor: "S-a îngroșat gluma"
Data publicării:
Amna a ajuns pe mâna medicilor din cauza problemelor de sănătate.

Amna este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășeșste cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Artista a mărturisit că a ajuns pe mâna medicilor din cauza problemelor de sănătate. 

Amna, despre problemele de sănătate cu care se confruntă

"Dragii mei, nu o să ghiciți unde mă aflu, pentru că nici eu nu am știut că o să mă aflu . Facem un RMN astăzi, unde vom face niște investigații. Am amețeli în ultima vreme și vedem ce se întâmplă cu coloana mea.", a mărturisit Amna pe pagina personală de Instagram.

Artista a precizat că se confruntă cu amețeli și se simte foarte slăbită. 

"Mai oameni buni, este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, asta știm cu toții, doar că n-ai timp, o lași pe altădată, altădată se transforma în niciodată și ajungi să te neglijezi. Ei bine, povestea fiecărui om. Azi mi-am luat inima în dinți și am mers să vedem ce se întâmplă. Am stări de amețeală de două luni de zile, dar deja s-a îngroșat gluma, plus că eu nu am treabă dacă nu dorm, parca sunt mai fresh. În ultima vreme, ce să vezi, amețeli și mă simt slăbită și am zis că trebuie să ne verificăm.", a mai adăugat artista.

Amna, diagnosticată greșit cu o boală incurabilă

Amna a fost invitată în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața ei. Artista a trecut printr-o adevărată dramă, când a fost diagnosticată greșit cu o boală incurabilă. Amna a făcut față acestui coșmar timp de un an de zile, în care trăia fiecare clipă ca și cum ar fi fost ultima. 

”Înainte să lansez piesa Tell me why am făcut pareză vocală, am cântat la o nuntă și am rămas fără voce. La finalul lui 2009 am fost diagnosticată greșit cu o boală incurabilă și am trăit o dramă timp de un an de zile. Mi-au zis că am cancer, nici nu pot să pronunț numele. Mi se spunea că nu o să mai am copil niciodată, am trăit o dramă. Eu în fiecare marți trebuia să fac analizele, ele se pierdeau mereu. Eu nu mă simțeam bine și m-am dus la doctor, iar acesta a fost diagnosticul. Avem și pe buletin un cod, pe care scria asta. Făceam aceste analize regulat, ieșeau ba proaste, ba bune. Am ajuns în cabinetul altui doctor care mi-a zis că nu are cum ca acest diagnostic să fie unul bun, m-a trimis după în Austria să verific că ce spune dânsul e real și când am venit din Austria mi s-a confirmat acel diagnostic, o răceală.”, a spus Amna în cadrul podcastului Acasă la Măruță.

Amna crede că este vorba despre o excrocherie la mijloc

Mai mult, artista a ajuns la concluzia că la mijloc ar putea fi vorba despre un scenariu bine pregătit de o doamnă doctor, pentru că lista cu pacientele care au trecut prin asta era lungă. 

„Eu am ajuns la concluzia că analizele acelea se pierdeau intenționat. Mulți pacienți au trecut prin asta. Părea că este o excrocherie. Asta a fost experiența mea cu această doamnă doctor. Nu vreau să-i dau numele, oamenii mi-au mai scris și le-am zis. 

M-a ajutat muzica în acea perioadă, cântam ca și cum era ultima oară. Muzica a fost terapie atunci. Atunci am decis să renunț la jobul meu de translator și am decis să-mi cumpăr un microfon și să merg să cânt în Centrul Vechi la un club. Am plâns în hohote când am văzut diagnosticul bun. Vreau să le spun tuturor femeilor să facă analizele de rutină la 6 luni, eu așa am aflat că ceva este în neregulă.”, a continuat artista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   amna  sănătate  spital 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel