Ana Morodan, adevărul despre viața sentimentală: „Vreau să mă distrez, nu mai dau suflețelul oricui”. Ce spune Contesa digitală despre fostul iubit
Ana Morodan a vorbit despre statusul ei sentimental din prezent, dar și despre relația care s-a încheiat de curând. 

Ana Morodan a fost invitată în cadrul podcastului „Te ascult cu Ilinca Vandici”, unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai neștiute lucruri din viața sa personală. Supranumită și Contesa gigitală, vedeta își ține viața privată departe de ochii curioșilor, care nu au știut niciodată concret dacă sau când aceasta a fost implicată în vreo relație. 

„Îmi făceam eu o poză de aia mai așa.. să-i trimit unui domn și am zis să-mi pun un filtru pe față. Am dat save la poză, dar nu m-am prins că am dat și post și vine cineva și-mi zice: „Tu ai văzut ce story ai pus? Voiai să faci asta?” Când mă uit... noroc că a observat în două ore. I-am trimis unui domn. Acum nu mai intră cineva la suflețelul meu, eu sunt în refacere acum, după o relație lungă și vreau să mă distrez, nu mai dau suflețelul oricui.”, a declarat Ana Morodan, în cadrul podcastului.

Ana Morodan își deschide o nouă afacere: ”Vreau să le vând și în Bulgaria”. Este ceva inedit, față de ce a făcut până acum

 

De ce Ana Morodan nu s-a afișat cu fostul ei iubit

Mai mult, Ana Morodan a explicat și care este motivul pentru care nu s-a afișat prea des cu fostul ei iubit, deși cei doi au avut o relație de lungă durată.

„N-a știut nimeni despre relația mea lungă, pentru că domnul respectiv era într-un mediu corporativ destul de restrictiv. Nu are nicio legătură cu industria noastră și e un om discret, nu-i place să apară și atunci eu am respectat chestia asta. Și nici mie nu prea îmi place să îmi expun iubiții. Au fost poze cu noi împreună, a venit cu mine la două-trei evenimente. Bărbații care decid să stea cu mine sunt niște masculi alfa, pentru că altfel nu ai cum să stai cu mine și atunci își asumă din start că eu am acest stil de viață. Mai mult, eu sunt genul de femeie care nu impune nicio barieră, îi dau voie să se ducă liniștit, pentru mine funcționează chestia asta. Când îi dai bărbatului libertatea totală, îi dai de fapt doar iluzia, pentru că el nu știe ce să facă cu ea. Cu bărbații nu fac niciodată dramă, îmi iau gentuța și ies din casă, cu demnitate. Eu nu am trăit așa ceva, doar intuiesc ce aș face.”, a continuat aceasta.

Ce calități trebuie să aibă bărbatul care vrea să-i cucerească inima Contesei Digitale

Vedeta a expus și calitățile pe care ar trebui să le dețină bărbatul care vrea să ajung la inima ei. Aceasta impune diferite „pretenții” ce au legătură atât cu situația financiară a viitorului ei partener, cât și cu gradul său de inteligență.

„Trebuie să fie un om realizat, eu nu am nevoie de banii nimănui, dar am nevoie de același tip de energie constructivă și vitală pe care o am și eu. După care am nevoie de cineva care să înțeleagă cine sunt eu și care este personalitatea mea și să respecte asta și am nevoie de cineva foarte inteligent, Fizic, nu am nimic, pot să fiu cu cineva care are 26 sau 50 de ani. Trebuie să-mi explice mental niște lucruri și atunci e ok. Nu am avut bărbați nearătoși sincer.”, a mai dezvăluit Contesa digitală în cadrul podcastului de pe Youtube. 

Poate te interesează și: Carmen Harra, despre diamantul blestemat din coroana Reginei Elisabeta a II-a: „Ar fi fost luat de la indieni”

Data: 20 sep 2022, 19:35
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ana morodan  Ilinca Vandici  iubit  relatie 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru a doua jumătate a lunii septembrie. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Mona Segall, captură video Youtube/ Fain & Simplu cu Mihai Morar, Instagram

Mona Segall, producătoarea America Express, renunță la show-ul de succes: „Nu vrea să mai filmeze în...”

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursa foto: Elena Merișoreanu, captură YouTube/ kanal d

Elena Merișoreanu, rețeta inedită de murături, pe care o prepară în fiecare toamnă. Care este ingredientul secret al artistei: „Așa îți ții bărbatul pe lângă casă”



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...