Ana Morodan, decizie radicală, după scandalul creat. Contesa Digitală s-ar fi internat la psihiatrie
Data publicării:
Ana Morodan a conștientizat faptul că are nevoie de ajutor specializat, pentru a trece peste toate traumele și problemele cu care se confruntă. 

Ana Morodan s-a confruntat cu o situație extrem de neplăcută în luna martie, când a fost prinsă la volan de către polițiști, după ce a consumat alcool, dar și alte substanțe interzise. Aceasta a fost reținută timp de 24 de ore atunci, iar timp de câteva săptămâni a dispărut complet din mediul online, semn că a regretat gestul făcut, dar și că își dorește să fie singură, pentru a putea trece peste această perioadă dificlă din viața ei. Totuși, potrivit cancan, Contesa Digitală nu ar fi reușit însă să depășească aceste probleme cu care se confruntă de una singură, motiv pentru care ar fi apelat la ajutorul unei clinici specializate, care nu se află însă în București.

Potrivit sursei citate anterior, ar fi vorba despre un spital de psihiatrie, unde vedeta a cerut să fi lăsată singură în cameră. Chiar dacă această condiție a fost greu de îndeplinit, pentru că ar fi vorba despre unul dintre cele mai bune spitale de acest gen din țara noastră, Ana Morodan ar fi fost de acord să plătească o sumă impresionantă pe zi, pentru a avea parte de discreție și intimitate. Așadar, Contesa Digitală ar scoate zilnic din buzunar 550 de lei, pentru a beneficia de aceste servicii medicale.

VEZI și: Ana Morodan a revenit în mediul online, după scandalul în care a fost implicată. Vestea importantă pe care le-a dat-o fanilor: „Vă dau și eu ce pot acum”

„Eu ajunsesem să iau pastile și când ieșeam cu trei oameni în oraș”

Ana Morodan a realizat gravitatea gestului pe care l-a făcut, când s-a urcat la volan sub influența alcoolului. Aceasta a vorbit recent despre această întâmplare, când a recunoscut în fața publicului său și faptul că este dependentă de anumite medicamente.

“Pentru mine privarea de libertate pentru 24 de ore a fost șocul realizării că ești captiv în tine, practic în tot iadul pe care îl creează mintea ta. Eu ajunsesem să iau pastile și când ieșeam cu trei oameni în oraș. E destul de greu și cred că atât de șocant pentru mulți oameni că un om care pare tot timpul foarte puternic, la un moment dat clachează și când clachezi și ești persoană publică, ți-o iei public de la toată lumea”, a spus Ana Morodan la vremea aceea.

VEZI și: Iulia Albu a răbufnit, după ce Ana Morodan a condus băută și sub influența substanțelor interzise. Ce spune vedeta despre viața de influencer: ”Celebritatea nu omoară și nu distruge...”

Ana Morodan recunoaște că se confruntă cu anumite probleme

Chiar dacă peste tot în spațiul public pe unde apare, vedeta pare a fi mereu cu zâmbetul pe buze și pare să fie o femeie foarte puternică, în realitate, aceasta se confruntă cu probleme destul de mari, pe care a încercat mereu să le țină sub control cu ajutorul pastilelor, recunoaște ea. Mai mult, aceasta știe că în prezent nu mai este un exemplu de urmat pentru nimeni din comunitatea sa uriașă de urmăritori, de pe rețelele de socializare. 

“Ana reală este un om care a trecut prin multe situații în viață, de toate felurile. Sunt un om care a încercat să nu-și uite esența din interior. Sunt un om cu bune și cu rele. Un om care s-a pierdut pe sine. Care se caută pe sine, care încearcă să înțeleagă care e adevărul ei într-o lume în care nu se mai regăsește. Credeam că pastilele o să mă ajute să fiu bine, dar după ce le trecea efectul nu eram bine. Sunt un om care o să își asume consecințele acțiunilor ei până la capăt. Să nu faceți ca mine. Nu sunt un exemplu acum”, mai spunea celebra infleunceriță.

Citește și: „Știe cineva că mama ei a murit de cancer în brațele ei? Nu! Că a fost abandonată la 14 ani?” Mihai Ghiță, dezvăluiri șocante despre dramele trăite de Ana Morodan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: accident  ana morodan  pastile  psihiatrie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel