Anamaria Prodan, apariție surprinzătoare la America Express. Concurenții au rămas fără cuvinte: „Deci nu pot să cred așa ceva”
Data publicării:
Anamaria Prodan va face parte din competiția America Express pentru o scurtă perioadă de timp.

Cele șase echipe de vedete care au rezistat până acum în competiția America Express au parte de noi surprize și probe de foc de la o ediție, la alta. Ultima probă pentru cursa de ultima șansă a salvat o echipă, după ce soarele din cufăr a fost verde. Norocoșii au fost Romică Țociu și fiul său, Cătălin, care au ajuns ultimii la Irina Fodor și care au avut norocul de a fi salvați din fața eliminării. Cu toate acestea, cei doi au fost nevoiți să-și continue cursa cu un „handicap”, menit să le îngreuneze drumul și probele sau să-i ajute. Astfel, aici fanii, dar și concurenții au avut parte și de o mare surpriză, întrucât în competiție și-a făcut apariția nimeni alta decât Anamaria Prodan, care îi va însoți pe cei doi de-a lungul unui traseu.

„Eu cred că sunteți pregătiți să aflați prețul pe care trebuie să-l plătiți, pentru că soarele v-a iertat. De data aceasta, handicapul n-o să-l ghiciți.”, a dezvăluit Irina Fodor, în cadrul emisiunii.

VEZI și: Iulia Albu, scoasă din minți de niște copii la America Express. Vedeta a izbucnit nervos: „Ce faceți? Ce înseamnă asta?”

Cum au reacționat cei doi

În momentul în care au auzit numele persoanei care îi va însoți pe parcursul următoarei curse, Romică Țociu, dar și ceilalți concurenți și-au exprimat imediat uimirea, întrucât nimeni nu se aștepta la așa ceva .Cu toate acestea, actorul a fost destul de fericit la această veste, întrucât le-a dezvăluit tuturor faptul că o cunoaște pe Anamaria Prodan încă din adolescență, astfel încât cei doi se știu extrem de bine reciproc. 

„Deci nu pot să cred așa ceva”, a declarat fiul lui Romică Țociu.

„E bombă! Am avut o mare bucurie, pentru că eu o cunosc de foarte mult timp, de când avea 15 ani. Eu cred că ea a venit să ne ajute”, a spus și Romică. 

„Era ultima persoană la care mă aștepta.”, a declarat și Laura Giurcanu.

VEZI și: Alexia și Aris Eram, penalizați de Irina Fodor la America Express. Fiica Andreei Esca a izbucnit în lacrimi: „Am crezut că înnebunesc”

Anamaria Prodan, pregătită de aventură

Chiar dacă America Express este o competiție extrem de dură, în care nu ai voie cu telefonul mobil, nu primești cazare, dar nici mâncare, celebra impresară s-a arătat a fi dispusă să uite pentru câteva zile de luxul de acasă și să se aventureze în cursa din Ecuador. Singura problemă a acesteia este comunicarea cu persoanele din România, care nu-i vor înțelege dispariția bruscă de acasă. 

„Știu ce mă așteaptă, am văzut toate părțile din America și Asia Express și trebuie să o duc până la capăt. Cu Romică mă știu de când sunt mică, îl cunosc aproape în toate ipostazele, sunt ani de când noi am fost doar împreună.

Pentru mine cea mai mare problemă este să stau fără telefon. Telefonul meu este deschis 25 din 24, pentru jucătorii mei, pentru antrenori, pentru absolut toată lumea. Așa i-am obișnuit dintotdeauna. Îl ascunsesem, mă gândeam că poate uită și prind undeva... măcar să mă uit la mesaje, îți dai seama, lumea de acasă nu înțelege.”, a declarat și Anamaria Prodan.

Citește și: Cătălin Bordea îl face praf pe Edward Sanda, după America Express: „Nu ai cum așa ceva, așa laș?” Cântărețul îi răspunde dur

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Starul filmelor pentru adulți, care a filmat 300 de scene în doar 6 luni, dezvăluie impactul brutal pe care l-a avut asupra corpului ei / video

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram/Shift. Sursă foto: Instagram/Ruby

JO a vrut să știe toată lumea asta despre Ruby și Shift. Artista a dezvăluit totul, în direct la TV 

Sursă foto: Captură foto Antena 1

De ce ar fi refuzat Diandra să plece împreună cu Andrei de pe insulă. Ispita Eric a dezvăluit adevăratul motiv

Dana Budeanu/ captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU

Mircea Badea o face praf pe Dana Budeanu: Meltenism!

Sursă foto: Instagram/Karmen

Divorț șoc în lumea mondenă! Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu s-au despărțit, după 5 ani de căsnicie. Motivul pentru care au decis să-și spună „adio”

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram Karmen

Ioana Ginghină a vorbit public despre divorțul dintre Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu: „Mai vedem noi dacă rămân lucrurile așa, pe prietenie”

Captură video: Instagram/observatorantena1

Oana Ormenișan a fost cerută în căsătorie! Care a fost reacția prezentatoarei de la Observator când a văzut inelul de logodnă / Foto

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 9-15 septembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care își va întâlni marea dragoste

Captură video: Pro TV

Zanni s-a despărțit de iubita lui! Câștigătorul Survivor All Stars s-a dat de gol: „Presimt că o să am o nevastă care merită totul”

Sursă foto: Instagram Karmen

Karmen Simionescu a presimțit divorțul de soțul ei! Ce declara în urmă cu câteva luni

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/Gând la gând cu Teo

JO s-a dat de gol și a spus asta despre Andrei Bănuță, în direct la TV. Artista nu s-a abținut: „Sunt foarte asumată”

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Cristina Șișcanu, rețetă de maioneză cu de 5 ori mai puține calorii decât varianta clasică: „Se face doar din 3 ingrediente. E foarte gustoasă”




pixel