Ce decizie a luat Adela Popescu pentru a scăpa de kilogramele în plus: „Nu mai funcționa nimic”
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au format una dintre cele mai solide relații din lumea mondenă. Păreau greu de învins de cineva și iubirea lor era model pentru multe alte persoane, care visau să atingă într-o zi familia ideală pe care aceștia reușiseră să o formeze. Cu toate acestea, când nimeni nu se aștepta la asta, cei doi și-au anunțat despărțirea printr-un scandal de zile mari, antrenorul clădindu-și, la scurt timp, o nouă familie alături de Corina Caciuc. În acest sens, impresara spune că relația dintre cei doi ar fi fost adevărul motiv al rupturii dintre ea și Reghe, însă nu era prima dată când antrenorul ar fi fost infidel față de soția și mama băiatului său.
„Nu era de iertat, nu era prima dată! Nu era prima dată! Acestea erau niște probleme ale vieții lui. Vorbeam cu el foarte mult și îi spuneam: „Tata, ți-am construit ceva ce nimeni pe pământul acesta nu o să îți mai dea! Nu mai are cum, nimeni, să construiască așa ceva! Ți-am construit ceva minunat, avem ceva minunat! Avem copii care trebuie să ia exemplu de la mine și de la noi! Avem ce nu are nimeni în țara aceasta!”. Plângea. Își cerea iertare!”, a declarat Anamaria Prodan pentru ego.
Mai mult, impresara spune că aceste lucruri nu erau ferite de ochii lumii, întrucât persoanele din anturajul lui Reghecampf erau conștiente de aceste lucruri. Totuși, Anamaria Prodan spune că nimeni nu a avut vreodată tupeu să spună vreun cuvânt urât la adresa fostului ei partener de viață, care beneficia de protecție absolută din partea ei.
„Prefața la cartea mea, ‘Eu sunt Anamaria Prodan’, este scrisă de Laurențiu Reghecampf, este ceea ce gândea și gândește despre mine. Dacă citiți, plângeți. De asta stăteam de fiecare dată și mă uitam la el, gândindu-mă: ‘Este un om mult prea bun! Este, prin definiție, cumva bun, dar, prin bunătatea aceasta, cred, se rostogolește!’. El nu știe să se apere, are slăbiciuni foarte mari și oamenii îl atacă exact acolo. De asta am stat atât de aproape de el, cu atât de multe probleme ale lui am luptat și am reușit foarte frumos să trecem peste ele fără ca nimeni, de frica mea, să comenteze. Oamenii din fotbal știau, dar de frica mea nimeni nu comenta! Și atunci, treceam peste ele și făceam iar un reality show, încă un sezon, ca el să crească și mai tare ca și imagine. Crescând foarte puternic ca imagine, era greu să te lovească cineva. Pe el l-au lovit doar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi cu el”, a continuat ea, pentru sursa citată.
Chiar dacă Laurențiu Reghecampf susține că și-a urmat inima și arată tuturor cât este de fericit alături de noua sa familie, fosta lui soție este sigură de faptul că acesta se va trezi curând la realitate și va conștientiza impasul în care se află. Mai mult, Anamaria Prodan spune că se roagă adesea ca Reghe să nu meargă și mai jos de-atât.
„Ce s-a ales de Reghe azi și ce face el astăzi, în ce situații a ajuns … nouă ni se rupe inima. Dar, credem cu tărie că singur se va ridica și își va da seama că este în cădere liberă și va reveni de zeci de ori mai puternic.
Cât despre mândria lui de bărbat și despre demnitate … la fel! Când va deschide ochii, îl veți vedea din nou pe marele Reghecampf. El știe cu siguranța în ce zonă a căzut, știe că nu mai are respect din partea bărbaților, știe în ce lume a intrat, vede ce a distrus și cum s-a distrus … Dar, eu și copiii mei ne rugăm pentru el!”, a declarat Anamaria Prodan pentru Click!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Anamaria Prodan cearta infidelitate laurentiu reghecampf
Bursucu' a vorbit despre un...
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Bursucu' a vorbit despre un...