Carmen Brumă, despre lupta cu kilogramele în plus: „Nu reușeam să mă împac cu mine la dimensiunile acelea”
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat oficial, în urmă cu câteva zile, după o căsnicie de 15 ani. După multe scandaluri și discuții în contradictoriu, cei doi nu mai sunt, în sfârșit, soț și soție. Deși nu mai formează un cuplu, Anamaria Prodan și-a dorit să păstreze, în continuare, și numele de Reghecampf, datorită faptului că toată lumea o recunoaște în acest fel. În timp ce fostul ei soț nu a fost de acord cu această decizie, instanța a hotărât că impresara poate purta și după divorț acest nume, în ciuda dorinței antrenorului.
„Numele meu cu care am făcut istorie de-a lungul anilor este Prodan Reghecampf, în fiecare domeniu din viața mea. Atunci când voi considera că nu mai am nevoie de acest nume am să mi-l scot singură de pe pașaport. Nu trebuie să-mi dea nimeni accept pentru asta.
Ar trebui să-i fie jenă domnului Reghecampf pentru toată mizeria pe care a aruncat-o asupra acestei familii și acestui nume.
Este un capitol închis în vița mea, nu mă mai interesează nimici și nu mă interesează nici măcar să aud declarațiile sau aberațiile pe care le spune domnul Reghecampf!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click!.
Avocatul impresarei susține, de asemenea, faptul că Reghecampf nu ar fi plătit niciodată, de când a rupt relația de iubire cu fosta soție, pensie alimentară pentru creșterea lui Bebeto, băiatul pe care cei doi îl au împreună. Tocmai din această cauză, antrenorului i s-a pus proprire pe conturi, susține bărbatul.
„Anamaria Prodan nu a cerut niciodată pensie alimentară! E o intoxicare a opiniei publice! În cei doi ani și jumătate, Reghecampf nu a plătit nici un ban copilului lui, nu a plătit nici ceea a ce stabilit instanța la cererea lui expresă, adică pensia minim alimentară.
Datorită acestui fapt lui Laurențiu Reghecampf i s-a pus poprire pe conturi. Avem încă două căi de apel!”, a declarat avocatul Anamariei Prodan, pentru sursa citată.
Recunoașteți personajul? Este una dintre cele mai controversate vedete din România
Laurențiu Reghecampf a primit extrem de bine vestea oficializării divorțului, sperând ca, prin această decizie, să se încheie definitiv legătura, dar și scandalurile, cu fosta sa soție.
”Consider că decizia instanței este bine-venită, în contextul în care, în ultimele luni, s-a creat atâta tapaj în spațiul public cu privire la acest divorț. Nu a fost opțiunea mea ca procesul să aibă o asemenea durată, dar, până la urmă, s-a încheiat și această epopee. În principiu, niciun divorț nu este de dorit, dar, atunci când nu mai există cale de comunicare, este singura soluție.
De altfel, sper ca și doamna Anamaria Prodan să înțeleagă că, prin această hotărâre, s-a pus capăt oricărei divergențe. Instanța s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor, cu maximă chibzuință, așa încât nu cred că mai există niciun alt aspect interpretabil.
Îi voi acorda lui Bebeto iubirea mea și întregul meu sprijin, ca și până acum, iar acest divorț nu schimbă cu nimic dragostea de părinte pe care i-am purtat-o și i-o voi purta permanent. Am încredere în faptul că el e conștient că va rămâne același Bebe pentru mine și că nu voi înceta vreodată să-l iubesc, necondiționat. Bebeto este și va fi parte din sufletul meu, din familia mea, alături de Luca, Liam și Corina”, a declarat Laurențiu Reghecampf, conform cancan.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Anamaria Prodan divort laurentiu reghecampf nume scandal