Adriana Bahmuțeanu a obținut o primă victorie. Ce declarații a făcut vedeta: „Este o luptă pentru avere”
În direct la Exclusiv VIP, Anamaria Prodan a povestit despre situația în care se află acum în relația cu fostul antrenor al Craiovei.
„Trebuie să își asume trecutul acestei fete, în țară, în străinătate. Asta este! Nu poți să spui eu eram prin cluburi, batjocorita, nu ai cum să le uiți să le dai deoparte. Am încercat să îl fac să înțeleagă ca nu are cum să repare, va fi urmărit o viață de imaginea ei. El știe unde este astăzi, fără Anamaria Prodan, cu o domnișoară cunoscută prin oraș. Mi-aș dori să fie fericit, cred că asta e cel mai important. Ce avem de reglat, o să reglăm noi între noi.”, a declarat Anamaria Prodan, în emisiunea de la PRIMA TV.
Anamaria Prodan atacă dur la Prima TV și spune că fiul ei, Laurențiu Junior, este cel mai afectat.
„Bebe nu vrea să îl vadă, cum ar fi să îl vedeți lângă Corina Caciuc? Băiatul știe tot, suferă. Nu mai putem face nimic, este părerea lui. Mie îmi pare foarte rău, lăsând la o parte pedeapsa pe care i-am aplicat-o când am dezvăluit cât rău a făcut, este problema lui. Eu, fetele, Laur Junior, trăim frumos. Mesajele lui Laurențiu junior sunt dure pentru că este mare și are orgoliu. Laur a fost un bărbat foarte mândru. Nu a venit nimeni să îi zică, vezi că pe iubita ta o știm toți, sunt poze prin oraș. Dar nu e nici primul, nici ultimul care pică în asta. Să fie fericit, dar cred că e doar o iluzie optică și, la cum îl știu eu, și îl știu foarte bine, suferă tare în el. La fel suferim și noi, am construit ceva împreună și nu o să îmi explic niciodată de ce s-a întâmplat asta”, s-a spus Anamaria Prodan lui Cristi Brancu.
Spre surprinderea tuturor, Anamaria Prodan a spus că vorbește zilnic cu fostul soț. „Eu cu Laurențiu comunic non stop. Vorbim despre orice, ce probleme am, ce nevoie are Bebe, ce s-a scris. Pe copil nimeni nu îl poate obliga, dacă nu vrea să meargă la tatăl lui. Sunt alegerile copiilor mei, le respect, vorbim frumos despre Laur și ne gândim cum s-a ajuns aici. Până închid ochii o să rezolv puzzle-ul asta: cum a ajuns fetița asta atât de aproape de noi?”, a mai spus ea.
Sexy impresara a mărturisit că știe și cum se va finaliza relatia dintre Reghecampf și Corina Caciuc.
”Să ferească Dumnezeu ca Laurențiu să afle, o să fie jihad, nici nu o să o mai salute. Laurențiu a fost doar o pradă ușoară”.
Anamaria Prodan a continuat să o atace pe amanta soțului sau. „Ea e nimeni, dar urcă pe spatele soțului meu. Această femeie nu l-ar fi băgat în seama dacă era cum era când l-am luat eu. Astfel de femei trăiesc toată viața pentru a găsi așa ceva. Fetița și-a dorit foarte tare la ziar, i-a cerut lui Laurențiu să o scoata, să o pună pe prima pagină. Laurențiu e un om de cuvânt, a pus-o. Și atunci a apărut tot: poze, filmulețe, poți se te pui în fund și în cap. NU va puteam niciodată să mai stea cum stătea alături de familia lui. O să îl urmărească toată viața. Îi doresc să aibă putere să ducă tot ce va urma. Sper să se poată ridica și să înțeleagă că el trebuie să lupte nu numai cu fotbalul, ci și cu ceea ce vine din spate și îl trage în jos”, a spus Anamaria Prodan la Prima TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Anamaria Prodan corina caciuc laurentiu reghecampf