Drama prin care a trecut mama Andreei Tonciu, până să o nască pe sora vedetei: „Nouă luni am stat doar la pat sau în spital”
Anca Serea este una dintre cele mai apreciate vedete din România. Aceasta este mama a șase copii și se descurcă de minune atât cu îndatoririle pe care le are acasă, cât și cu cele profesionale.
Anca Serea a anunțat că nu va mai prezenta știrile sportive de la Prima TV. Pentru a pune capăt speculațiilor, aceasta a declarat că a fost alegerea ei de a pleca și nu poate fi vorba despre altceva.
Anca Serea spune că a primit deja propunerea pentru un alt proiect, dar acela necesită ca ea să fie departe de casă și nu poate face asta deoarece trebuie sp aibă grijă de copii.
„Da, e adevărat, nu voi mai prezenta știrile sportive. Eu am renunțat, nu m-a dat nimeni afară. Voi avea un proiect nou, dar nu știu dacă-l voi putea face, pentru că presupune să fiu mult plecată de acasă, iar eu nu-mi pot permite, că avem copii”, a declarat Anca Serea, pentru Impact.ro.
La începutul acestei luni, Anca Serea a împlinit frumoasa vârstă de 41 de ani. Vedeta ne-a dezvăluit cum se simte la această vârstă și care sunt dorințele ei pentru viitor.
„Liniștită și foarte echilibrată, mai echilibrată ca niciodată. Suntem în proces de amenajare a unei case, urmează să achiziționez încă un apartament, că mi-am propus să nu mai dau banii pe pantofi și alte lucruri mai puțin importante. Vreau să călătoresc mai mult timp pentru că de când cu pandemia nu prea am reușit să fac asta și datorită faptului că am fobia asta de avion. Vreau să mă organizez mai bine și să încerc să călătoresc cu ăștia mici. Ne dorim foarte mult să ajungem în Olanda la David. Astăzi a fost o zi puțin mai tristă. A plecat David după o lună, el a fost în sistem hibrid până acum, s-a întors de Crăciun acasă și astăzi a avut avion spre Olanda și am fost foarte supărați cu toții. E grea despărțirea după o perioadă atât de lungă. Îmi doresc tare mult să fiu sănătoasă și liniștită, așa cum sunt acum”, a spus Anca Serea pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anca serea prezentatoare prima tv sportive știri
Kate Middleton, Prințesa de...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...