Anca Serea, primele declarații după ce a fost externată din spital. Cum se simte vedeta: "Am făcut CT cranian. Inițial, am crezut că am COVID"
Data publicării:
Anca Serea a dezvăluit care este starea ei de sănătate după ce a ajuns de urgență la spital.

Recent, Anca Serea a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat o stare de rău. Vedeta a povestit că s-a trezit cu o stare de rău și a crezut că a fost infectată cu COVID-19. Și-a făcut două teste rapide, dar au ieșit ambele negativ. Vedeta a mers de urgență la spital, iar analizele au ieșit bine. După ce i-a fost administrat tratament, Anca Serea a început să se simtă din ce în ce mai bine. Anca Serea s-a confruntat în trecut cu mai multe probleme de sănătate.

 De Ziua Națională a României, Anca Serea a revenit în sânul familiei și a anunțat, pe rețelele de socializare, că se simte mai bine și că are nevoie de mult somn și odihnă pentru a-și reveni complet.

“Sunt mai binișor, acasă. Încerc să iau totul mai ușor, deși am probleme mari cu somnul. Analizele au ieșit în parametri normali, am făcut CT cranian și multe alte investigații care arată ok. Am nevoie să dorm și de odihnă”, a anunțat Anca Serea, miercuri, pe Instagram.

 

În urmă cu mai mult timp, Anca Serea a fost diagnosticată cu anemie severă. Acum, vedeta a avut nevoie de ajutorul soțului ei pentru a se ridica din pat.

 

“Am avut amețeli foarte mari, nu-mi puteam ține ochii deschiși, m-a ajutat Adi să cobor din pat și să mă îmbrac. Inițial, am crezut că am COVID… am făcut două teste rapide, amândouă negative, iar apoi am decis să mergem de urgență la spital”, a explicat Anca pe Instagram.

 

Anca Serea suferă de anemie, iar sănătatea ei este uneori afectată destul de grav de această boală. 


Tocmai de aceea, Anca este nevoită să își facă mai des analize și să meargă la doctor pentru a se asigura că totul este în regulă. 


„Eu am o anemie care-mi dă bătăi de cap de foarte mulți ani și pentru că am un stil e viață, uneori nesănătos și foarte agitat, ieri mi-a fost foarte rău și am chemat salvarea. Hemoglobina mea acum este 5,8. Toate analizele mi-au ieșit perfecte, mai puțin cele de sânge pentru că hemoglobina este mare. Ieri era 6,3”, a declarat Anca Serea, în urmă cu ceva timp, pentru Ok Magazine.

 

Citește și: Clinica unde s-a tratat Petrică Mâțu Stoian a dat în judecată DSP Caraș-Severin. ”Pe noi ne-au terminat”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anca serea  spital 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel