Anca Serea, suma ENORMĂ pe care a câștigat-o din modelling: Mi s-a părut fantastic
Anca Serea a dezvăluit suma pe care a câștigat-o ca model.

Anca Serea a urcat pe podium zilele acestea, în cadrul unei prezentări de modă realizate de Alin Gălățescu. Vedeta a uimit pe toată lumea cu apariția impecabilă, însă, ce nu știu oamenii este că aceasta a cochetat cu modellingul în urmă cu câțiva ani. Soția lui Adi Sînă spune că s-a bucurat foarte mult de experiență, acest lucru observându-se și în energia pe care Anca a emanat-o pe scenă. 

"Au trecut mulți ani de când defilam eu, adică aproape 15 -20 de ani, nu știu. I-am făcut hatârul și bucuria unei prietene, Andreea alias Iza Vandee să-i fiu model. Nu știu dacă model sau manechin pentru că modele sunt fetele astea tinere, am și eu mulți ani. A fost bine, m-am simțit bine. Îmi place atmosfera, mai degrabă din culise. Este o locație absolut superbă și chiar e o onoare să defilezi la Muzeul Țăranului Român.", a povestit Anca Serea, potrivit viva

Anca Serea, extrem de afectată: A fost foarte greu. Ușor, ușor încep să-mi revin

Primii bani câștigați de Anca Serea din modelling

Anca Serea a câștigat primii bani din modelling încă de la o vârstă fragedă. Vedeta spune că a fost extrem de fericită de realizarea ei de la vremea aceea, având mare grijă de suma enormă pe care a primit-o. 

"Prima campanie a fost făcută la un lanț de electrocasnice. Ședința foto a fost la București. Nu o să uit niciodată cum am plecat cu ghiozdănelul, în care erau vreo 3000 de dolari. Mi s-a părut fantastic pentru omulețul de 19 ani care eram. Am mers cu trenul la Tecuci (n.r. orașul natal) și țineam rucsacul așa în spate – nu o să uit niciodată faza aceea – m-a marcat, de teamă să nu se întâmple ceva cu banii ăia.", a mai declarat soția lui Adi Sînă. 

Unde și-a ascuns vedeta banii câștigați

Imediat ce a ajuns acasă, prezentatoarea a avut mare grijă ca banii să fie puși la loc sigur. 

"După aceea i-am ascuns sub saltea când am ajuns acasă. E locul unde își țin românii banii. M-am bucurat, mi-am luat un telefon, i-am dat și fratelui meu o parte, apoi i-am cheltuit așa ușor ușor. Eram chibzuită ca și acum. Eram în ultimul an de liceu când am câștigat acești bani din primul meu job în modelling." a mai povestit Anca Serea.

 

Motivul pentru care Anca Serea și Adi Sînă nu mai dorm împreună: Eu dorm în living, pe canapea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 20 mai, 16:58

Captură video Youtube/ Neatza cu Răzvan și Dani

Dani Oțil, ajuns în culmea disperării: ”M-au părăsit. Nu glumesc”. Prezentatorul TV s-a plâns în direct

Sursa foto: Glaycy Correia, instagram

Miss Brazilia a murit la 27 de ani, după o operație banală. Ce s-a întâmplat cu Gleycy Correia: "Dumnezeu ne-a luat prinţesa"

Astrolog Nicoleta Ghiris, specialist în astrologie occidentală, metafizică chineză (astrologie chineză, specialist feng-shui) și numerologie

HOROSCOP CHINEZESC - IULIE 2022. Luna Caprei de foc. Astrolog Nicoleta Ghiriș: „Energie de întrajutorare”

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dezvăluiri neașteptate: ”El este iubitul meu”. Fanii au rămas uimiți

Sursa foto: Loredana Groza, Instagram

Loredana Groza, apariție de infarct. Cântăreața a pus pe ea doar haine transparente FOTO

Captură video Youtube/ Adevaruri ascunse

Horoscop rune 27 iunie-3 iulie 2022. Zodia protejată divin. Mihai Voropchievici: ”Sunt protejaţi de toate forţele malefice”

Sursa foto: Anamaria German, instagram

„Am rămas paralizată pe viață” . Drama cântăreței de muzică populară Anamaria German. De 9 ani e în scaunul cu rotile

Sursa foto: Alexandra Ungureanu, Instagram

Ce a făcut Alexandra Ungureanu cu premiul de la ”Bravo, ai stil!”: ”Mi-am cumpărat un...”

Valentin Uritescu a murit

Bogdan Uritescu, dezvăluiri cutremurătoare din ultimele clipe de viață ale tatălui său, Valentin Uritescu: ”Ne-au zis că nu iese viu”

Captură video Youtube/ Românii au Talent

Drama neștiută a lui Florin Călinescu. Fiul omului de televizune s-a sinucis, la doar 24 de ani

Sursa foto: Dorin Lojigan, facebook

Scandal după moartea lui Leluț Vasilescu, fostul toboșar al trupei Compact. Adrian ”Coco” Tinca: ”Paul Ciuci este un tip care nu are niciun sentiment”

Sursa foto: Laurențiu Reghecampf, Instagram

Laurențiu Reghecampf, SUMA fabuloasă pe care o primește la noua echipă de fotbal. Este de aproximativ 3 ori mai mare