Actriţa povesteşte, pentru AGERPRES, care au fost momentele cele mai fericite din copilărie şi afirmă că "fiecare moment are rostul lui în viaţă".

"Cele mai fericite momente... Aveam o grădină de trandafiri şi ţin minte momentele în care vedeam bobocii de trandafir când înfloreau şi eram foarte fericită. După aceea, momentul în care primeam o portocală de Crăciun, o găseam sub pernă şi simţeam mirosul acela de portocală, care era foarte frumos. Şi încă unul, de care mi-am amintit acum: când am luat 4. A fost prima notă din viaţa mea, în clasa I. A fost prima mea notă şi ştiu că am fost atât de fericită că am luat o notă. Nu ştiam că 4 nu e notă bună", spune artista.

Anca Sigartău îşi aduce aminte că cele mai grele momente în copilărie erau acelea când trebuia să stea să studieze la pian sau când era obligată să facă temele date de profesori pentru vacanţă.

"Era greu să stau liniştită la pian, să studiez. Era greu să mă uit la temele pentru vacanţă, când ştiam că aveam nu ştiu câte exerciţii de făcut la matematică, din culegeri şi toate alea, şi nu voiam să le fac. Era greu să stau potolită într-un singur loc, era greu să nu mă gândesc să mai fac câte o trăsnaie. Era greu momentul în care ştiam că mama nu mă lasă să am şi eu o pisică. Asta era foarte greu", mărturiseşte Anca Sigartău.

Actriţa vorbeşte şi despre trăsnaia de care se ruşinează cel mai tare.

"Cea mai mare trăsnaie? Nu sunt sigură, fiindcă nu este amuzantă deloc, dar ştiu că a venit bunica pentru prima dată la noi, aveam deja vreo 8 ani. Eram singură cu ea, se deplasa foarte greu şi am profitat de chestia asta şi am început să-i fac parada modei. Eu săream în pat şi, deşi îmi spunea că o doare capul, eu nu mă puteam potoli, mă amuza teribil că îi puneam toate pălăriile tatei pe cap şi ea nu putea să mă prindă. Este groaznic, mi-e atât de ruşine şi îmi pare atât de rău", spune Anca Sigartău.

Printre lucrurile din copilărie care i-au rămas Ancăi Sigartău se află "vrând-nevrând" pianul.

"Vrând-nevrând, am păstrat pianul, care este cel mai important lucru. Am păstrat caietele de lectură, le mai am şi acum. Am păstrat primul meu jurnal. De asemenea, păstrez un lucru extrem de important: l-a cusut bunica pe care am necăjit-o, a cusut de ziua mea un goblen. L-am primit prin poştă - bunica mea era de la graniţa cu ruşii, de la Prut - şi pe care scrie 29 iulie. Dar ştiu că ea a stat şi l-a cusut, punctişor cu punctişor, şi mă simt aproape de ea. Mă gândeam, astăzi, dacă eu aş putea să fac lucrul ăsta. Părea foarte simplu ce a făcut, e un obiect micuţ, nu este mare, nu e de pus pe perete, dar acele cruciuliţe, acele punctişoare, ştiu cum s-a gândit şi acum, de curând, am găsit scrisoarea adresată mamei în care bunica întreba: 'A primit Anca? S-a bucurat?'. Acesta este un obiect drag", povesteşte cu emoţie actriţa.

Pentru Anca Sigartău, "copilăria se termină acolo unde începe timpul".

"Copilăria probabil că înseamnă relaţia cu profesia mea, pentru că în fişa postului unui prestator servicii artistice ar trebui să scrie joacă. Noi ne jucăm, este obiectul muncii. (...) Prin natura profesiei mele, îmi place să cred că am păstrat foarte mult din copilul de altădată şi cred că voi trece pe partea cealaltă îmbrăţişată cu el. Copilăria cred că este portiţa de a te întâlni cu Doamne-Doamne şi de a mirosi raiul", a declarat Anca Sigartău pentru Agerpres.