Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Anca Sigartău, cunoscuta actriță română, a trecut printr-o luptă dură cu cancerul, dar a reușit să învingă boala. Ea a povestit în diverse interviuri că a preferat să păstreze discretă această perioadă dificilă, neanunțând pe nimeni despre starea sa de sănătate.
„Adevărul e că nici nu am știut prima oară despre acest diagnostic. Prietena mea știa că eu nu fac tratamentul, soțul ei era medic la Fundeni, și ea a zis că trebuie să îl fac, că nu e de glumit, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic. Nu mi s-a spus direct.
După aceea, am ajuns în spital și am făcut acel tratament. În momentul în care am cerut să plec din spital, medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec, pentru că este o tumoră care se dezvoltă. A crescut opt centimetri în trei săptămâni pe citostatice. Nu era normal”, a povestit Anca Sigartău la Antena 3 CNN.
Actrița a relatat că, în ciuda diagnosticului sever, a ales să țină post religios, începând cu Postul Crăciunului pe 15 noiembrie. Ea a mărturisit că nu a fost vorba de un pact cu Dumnezeu pentru vindecare, ci mai degrabă o pregătire spirituală, având convingerea că nu mai are mult timp de trăit.
„Atunci a fost momentul în care am spus, cu toate astea, că vreau să mă duc acasă. Am știut despre post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut că vreau să mă duc să țin post.
Dar nu a fost o înțelegere cu Dumnezeu, că dacă țin postul mă fac bine. Eu știam că mor, că nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc, mai mult. Știam că nu mai am foarte mult și am vrut să mă pregătesc. Știam că sunt lucruri, ca răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci până la urmă”, a completat Anca Sigartău.
„Apoi, pe 20 decembrie, când am fost la control, doctorul a spus: «Unde este tumora? Ce ai făcut?». I-am zis: «Eu vă spun ce am făcut, dar nu o să mă credeți. Am ținut post, atât». Înăuntrul meu știam că, dacă Dumnezeu vrea, orice e posibil. Cum să nu crezi? Nu am avut nicio gândire pozitivă când am ținut postul, știam că mor. Nu am făcut niciun pact cu Dumnezeu și nici nu voi face”, a mai spus actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...