Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
În prag de sărbători, Anca Țurcașiu nu renunță nicio clipă la meniul său de dietă și la stilul de viață echilibrat. Vedeta nu risca să acumuleze niciun kilogram în plus, astfel încât are o disciplină constantă, când vine vorba de mâncare. Astfel, înainte de a pleca la spectacole, aceasta s-a decis să-și facă rapid o salată pe care să o ia la pachet, pentru a nu fi nevoită să consume alte lucruri semipreparate. Actrița spune că a făcut rețeta cu tot ce a găsit în frigider și le-a dezvăluit și fanilor săi despre ce este vorba.
„În perioada asta, e foarte mare aglomerație, puțin timp la dispoziție. Astăzi am două spectacole și aveam nevoie să iau mâncare cu mine și am pregătit repede cu ce am în frigider în 5 minute, nu a durat mai mult, această salată. Fasole, ton în suc propriu, măsline, ceapă, capere, peste care adaug foarte puțin sos de soia, deci nu mai adaug sare, ulei picant, nu mai pun piper și amestec. Bolul acesta o să vină pun în această caserolă, pentru a nu fi tentată să mănânc prostii și să am mereu ceva bun, hrănitor, cu calorii puține la mine. Este o variantă rapidă și eficientă pe care vi-o recomand.”, a spus Anca Țurcașiu pe rețelele de socializare.
Nu este prima dată când vedeta le oferă fanilor săi trucuri și rețete din bucătărie, iar în trecut aceasta dezvăluia o alternativă sănătoasă pentru prima masă din zi, micul dejun.
„În timp ce preparam micul dejun m-am gândit să vă arăt și vouă ce fac astăzi, pentru că mi s-a părut așa, astfel, față de cum face toată lumea. Este vorba despre salată verde tăiată și spălată, peste care am pus o lingură de muștar și o lingură de soia, fără ulei, fără sare, fără absolut nimic. Am amestecat foarte bine, o las puțin să se îmbibe de aromele respective și voi adăuga două ouă fierte în câteva minute. Așa arată salata mea, ouăle neapărat bio, peste care am pus puțin piper proaspăt măcinat. Poftă bună!”, le-a spus Anca Țurcașiu fanilor, pe rețelele de socializare.
Anca Țurcașiu nu și-a dedicat întotdeauna timpul acestor activități pe care le face cu mare plăcere, însă acum, disciplina vedetei este evidentă și se pare că fără ea aceasta nu s-ar mai menține într-o stare fizică atât de perfectă.
„Am o disciplină și o motivație când vine vorba despre a face lucruri demnă de un soldat. Stau toată vara pe litoral de 30 de ani, lucrez acolo. Într-o vară mi-am impus ca în fiecare dimineață, cu toate că adorm foarte târziu, în jur de 1:00-2:00, nu contează, să mă trezesc la 7:00 și la 7:05 să fiu pe plajă pentru 6-7 kilometri de mers alert. Am făcut asta în fiecare zi timp de 3 luni. Nu conta că mi-era rău”, a povestit Anca Țurcașiu, în podcastul Adinei Alberts.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...