Oana Roman, mărturisiri emoționante despre fiica sa. Vedeta consideră că cea mică are probleme de sănătate din cauza suferinței prin care trece
Andra și Cătălin Măruță sunt un cuplu stabil și un model pentru mulți oameni. Sunt căsătoriți de 13 ani și au doi copii minunați, pe David și Eva. Chiar dacă sunt doi părinți ocupați, mereu au avut suficient timp pentru copiii lor și pentru educația acestora. Andra este mîndră de cei mici și ori de câte ori are ocazia amintește cât de minunați sunt și cât de mândră este de ei.
„Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat. Devin oameni mari cu fiecare zi care trece. Este emoționant și revelator: eu și Cătălin ne vedem uneori în oglindă privindu-i pe Eva și David pentru că ei fie ne seamănă în anumite privințe, fie ne imită comportamente.
Este o lecție importantă să vezi ce efect are un gest sau o exprimare. Te gândești de două ori data viitoare înainte să reacționezi! Întrebări încuietoare nu știu dacă pun, adică nu există teme care să ne încuie, suntem deschiși cu ei. Cătălin a povestit recent într-un podcast că David ne-a întrebat despre prezervative la un moment dat, de exemplu. I-am explicat ce este și asta a fost. Cred că nu ar trebui să existe tabuuri între părinți și copii”, a spus Andra pentru libertateapentrufemei.ro
Andra susține că nu este geloasă pe soțul ei deoarece are încredere în el și spune că nu este de acord cu acele relații în care partenerii nu își oferă libertate și care pun mereu la îndoială loialitatea celui drag.
„Niciunul dintre noi nu este posesiv sau gelos peste măsură. Suntem siguri pe noi, acesta cred că este motivul. Simțim că este o alegere să fim unul cu celălalt, nu trebuie să ne „păzim” partenerul, să fim vigilenți și să nu îl lăsăm să se îndepărteze de noi. Suntem în primul rând buni prieteni, suntem confidenți, ne facem să râdem, ne cerem sfatul în multe privințe”, a mai spus artista pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andra casnicie Cătălin Măruță gelozie
Daniela Simulescu, astrolog DC...