Andra și Delia, adevărul despre relația lor. Ce spun acestea despre rivalitate : „Vreau ca oamenii să ne cunoască și altfel”
Data actualizării:
Data publicării:
Andra și Delia sunt cele mai bune voci feminine din România. Cele două cuceresc toate topurile muzicale de ani buni, iar acum au dezvăluit cum se înțeleg. 

Andra și Delia se bucură de un succes imens pe plan muzical. Chiar dacă au stiluri diferite, cele două sunt considerate cele mai bune voci din România. Piesele lor sunt autentice și foarte atent compuse. Chiar dacă de-a lungul timpului s-au auzit zvonuri că cele două dive nu s-ar înțelege deoarece sunt în competiție, ba mai mult lucrează pentru televiziuni diverite, iată că această dilemă a fost discutată. 

 

Mihai Bendeac, șocat de sărutul Deliei cu Loredana Groza. Reacția actorului: „Să mă vadă pe mine mama la televizor pupându-mă pe gură cu Loredana Groza”


„Vreau ca oamenii să ne cunoască și altfel – uite prin prisma discuțiilor pe care le avem ca și cum am fi la o terasă. Lumea ne vede de multe ori rivale, competiție”, a spus Andra în podcastul „Acasă la Măruță”.


Andra a fost de această dată gazda podcastului lui Cătălin Măruță, intitulat Acasă la Măruță, iar invitat a fost nimeni alta decât frumoasa Delia. Cele două au discutat precum două prietene la cafea, iar soții au stat pe margine și au ascultat cu sufletul la gură tot interviul. Chiar dacă nu a fost lansat încă, episodul va apărea în cateva zile, dar până atunci fanii s-au putut bucura de câteva frânturi din cel mai așteptat podcast de pe Youtube.

 

Andra, despre suferința mamei sale: „Avea o tumoră de 15 cm pe un rinichi și credeau că s-a extins și la ficat”


”Oamenii sunt mai preocupați să alimenteze niște lucruri inexistente. Eu știu ce tragi, știu ce lucrezi, știu ce înseamnă”, a spus Delia. 


Cele două se gândesc serios să lanseze o piesă împreună: „Când scoatem o piesă noi două?”, a întrebat-o Andra pe Delia.

 

Eva și David nu au vrut să se mai ducă la școală. Cum a rezolvat Cătălin Măruță această problemă: „Contează foarte mult să vorbești cu copiii”
 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andra  Delia  rivalitate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel