Andreea Antonescu, prima fotografie cu fetița ei abia născută: „Am pus frumos bebelina la geam”
Data publicării:
Andreea Antonescu le-a făcut cunoștință fanilor cu bebelușul pe care abia l-a adus pe lume. 

Andreea Antonescu a adus pe lumea o fetiță perfect sănătoasă, în urmă cu doar câteva zile. Vedeta este în culmea fericirii și se află, fără doar și poate, în cea mai bună perioadă din viața sa, fiind acum o mămică mândră a două fetițe. Artista a fost copleșită în această perioadă de mesajele fanilor, care au ținut să o felicite în număr cât mai mare, motiv pentru care aceasta postează regulat pe rețelele de socializare, pentru a-i ține la curent cu privire la starea ei de sănătate, dar și la cea a micuței. Așadar, de data aceasta, în premieră, vedeta a postat și o fotografie cu nou-născuta. Chiar dacă nu i-a dezvăluit deocamdată fața, artista le-a permis fanilor să pătrundă pentru câteva secunde în salonul ei și să o admire pe micuță cum doarme.  

„Am pus frumos bebelina la geam, să vadă și ea prima ninsoare. Mami e înnebunită după prima ninsoare și sigur îi place și ei. Stăm cumințele aici, am primit și flori. Suntem foarte bine, foarte fericite și liniștite. Mulțumim pentru toate mesajele superbe.”, a spus Andreea Antonescu pe rețelele de socializare. 

Poate te interesează și: Andreea Antonescu, dieta cu care se menține în formă: „Toată viața mea am avut 42 de kilograme”

Andreea Antonescu: „Am mai trecut prin niște emoții foarte mari”

Andreea Antonescu a trăit o avalanșă de emoții pozitive zilele acestea, când a devenit mamă pentru a doua oară. Vedeta era extrem de nerăbdătoare să-și vadă fetița, astfel încât a așteptat cu sufletul la gură momentul cel mare. Mai mult, când se așteptata mai puțin, solista a fost surprinsă de către mama și de fiica sa, la spital.

„Am născut o fetiță de nota 10, este o superbitate, este atât de drăgălașă și de cuminte, este perfectă, mai am o fetiță perfectă! Mulțumesc lui Dumnezeu, nu știu ce am făcut bine în viața asta de am copii așa de perfecți.

Este cea mai mare bucurie, cea mai mare fericire și voi părinții mă înțelegeți. Pe lângă asta, ieri am mai trecut prin niște emoții foarte mari, pentru că am avut parte de o surpriză pe care nu am bănuit-o și nu m-am așteptat o secundă, ce a determinat să-mi crească tensiunea la 18. Eu nu am probleme cu tensiunea și nu am avut niciodată în viața mea, dar emoția pentru că am născut și voiam să o văd pe bebelina și înainte de toate mi-am dorit să fiu sănătoasă și surpriza care a urmat, pe care n-am bănuit-o o secundă, efectiv m-a copleșit. Mi-am dat seama că sunt un om fericit, am trăit fericirea supremă ieri. Mă simt foarte bine, azi m-am și dat jos din pat. Vă las în story-ul următor o poză să înțelegeți de ce surpriză am avut parte”, a povestit Andreea Antonescu pe rețelele de socializare, copleșită de emoții, unde a postat o fotografie în care apare alături de mama, dar și de fiica ei cea mare. 

Te poate interesa și: Ce sumă imensă a primit Andreea Antonescu pentru a poza în Playboy. Dan Capatos a dat-o de gol: „Ea fugise de acasă”

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andreea Antonescu (@andreeaantonescu)

Cântăreața a participat la America Express, fără să știe că este însărcinată

Andreea Antonescu și Andreea Bălan au făcut de curând echipă în cel mai dur show de la care au luat parte până acum: America Express. Acestea au avut de făcut autostopul, de îndeplinit diferite probe, dar și de suportat condițiile grele de trai, toate acestea în timp ce solista purta deja în pântec bebelușul, fără să știe însă acest lucru.

„America Express te ajută foarte mult pentru dezvoltarea spirituală, dacă ești pe drumul ăsta, dacă vrei să te autocunoști. Stai fără telefon mult timp, ești departe de casa ta, familia ta, și ești doar cu tine. Și pe mine  m-a ajutat foarte mult acest proiect. Mă bucur mult că am acceptat și am plecat. Nu știam că Andreea e însărcinată, dar nici ea nu cred că știa. Dacă știa cred că nu venea. Nu a avut simptome, pentru că probele erau grele și adormeam imediat, nu avea timp.”, a declarat Andreea Bălan în cadrul emisiunii Xtra Night Show. 

Citește și: Cum a afectat-o pe Andreea Bălan sarcina Andreei Antonescu, în America Express: „Probele erau grele și...”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Antonescu  bebelus  copil  sarcina 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel