Andreea Bălan, ADEVĂRUL despre viața sentimentală: Un bărbat puternic care ştie ce vrea nu se lasă intimidat de statutul meu
Data publicării:
Andreea Bălan a dezvăluit dacă există sau nu un bărbat în viața ei personală.

Andreea Bălan nu a trecut prin cea mai bună perioadă, în ultima vreme, aflându-se în plin proces de divorț cu tatăl fetițelor ei, George Burcea. Chiar dacă la momentul respectiv a suferit foarte mult după cel ce i-a fost odată jumătatea, acum artista privește foarte optimistă la o nouă poveste de dragoste. Totuși, Andreea Bălan spune că în momentul în care se va întâmpla acest lucru, își va ține partenerul departe de ochii curioșilor.

"Statusul meu relaţional nu îl voi mai discuta public. Consider că este suficient cât s-a ştiut şi discutat în trecut despre relaţiile mele de iubire. E momentul să îmi trăiesc iubirea departe de presă şi de public.", a declarat Andreea Bălan, potrivit viva.

"Cred că destinul este scris de noi"

"Cred că destinul este scris de noi înainte să ne încarnăm într-o mică măsură, în rest avem liberul arbitru şi tot ceea ce trăim sunt manifestările noastre conştiente, dar mai ales inconştiente. Atragem ceea ce suntem, nu ceea ce ne dorim, prin urmare orice situație din viaţa noastră a fost atrasă de noi, fiind pe o anumită frecvență energetică în acel moment. Orice este posibil în viață dacă ne dorim, simțim, credem, vizualizăm şi acționăm.", a continuat aceasta.

Condiția surprinzătoare pe care Viviana Sposub i-a pus-o lui George Burcea: „E grav! Ne-am așezat la masă și i-am explicat situația”

Andreea Bălan recunoaște că este curtată

Artista a dezvălui chiar că, în momentul actual, este curtată de anumiți bărbați, care își doresc o relație de dragoste cu frumoasa artistă. Chiar dacă aceasta are un statut destul de impunător în societate, fiind una dintre cele mai cunoscute persoane publice de la noi din țară, Andreea Bălan spune că acest lucru nu-l va intimida pe bărbatul pe care-l va alege să-i fie partener, pentru că știe exact ce fel de tipar își dorește.

"Da, sunt curtată, iar un bărbat puternic care ştie ce vrea nu se lasă intimidat de statutul meu.", a mai dezvăluit Andreea Bălan.

Nu îmi lipseşte absolut nimic

Când vine vorba despre dorințe sau planuri de viitor, vedeta spune că nu s-a gândit la așa ceva, pentru că în prezent are tot ce își dorește. 

"Am învăţat să trăiesc prezentul şi să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu fetele mele şi cu persoanele pe care le iubesc. Îmi doresc să mă bucur de tot ceea ce am realizat până în prezent, sa fim sănătoși, iar restul va veni de la sine. Nu îmi lipseşte absolut nimic.", a continuat aceasta.

Andreea Bălan a cerut custodie exclusivă pentru fetele sale. De câte ori are voie George Burcea să le viziteze pe Clara și pe Ella

George Burcea și Viviana Sposub își doresc să facă nuntă

În timp ce Andreea Bălan încă așteptă prezența masculină potrivită în viața ei, fostul ei partener de viață trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Viviana Sposub. Cei doi își doresc să se căsătorească cât mai repede, însă bărbatul mai are de încheiat câteva socoteli cu mama copiilor lui.

"Cred că mai avem de așteptat până la nuntă, până la copii. Luăm totul treptat, fiecare etapă a relației. El mai are treburi de rezolvat și atunci nu cred că ar trebui să grăbim lucrurile. Ne bucurăm de moment.

Abia aștept să fiu mireasă și să fiu mamă. Dar, cum am spus, nu vreau să mă grăbesc, vreau să vină totul de la sine și cu siguranță, când va dori Dumnezeu și când va veni momentul se va întâmpla și mă voi bucura atunci de ce mi se întâmplă.", a mai declarat Viviana Sposub, pentru Ego.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan  casatorie  relatie  vedete 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”

Teo Trandafir, pască fără aluat, sursa foto Instagram/ captură video Youtube, chef Sorin Bontea

Teo Trandafir, rețetă delicioasă de pască cu brânză dulce fără aluat: „Pentru cei ce nu au apucat să o testeze”. Cum se menține în formă de sărbători




pixel