Andreea Bălan, implicată într-un accident rutier. Cum se simte vedeta: „Nu a văzut semaforul”
Data publicării:
Andreea Bălan a fost victima unui accident rutier, cu puțin timp în urmă.

Andreea Bălan a fost implicată în cursul zilei de astăzi într-un accident rutier. Din primele informații oferite de vedetă, se pare că un bărbat de origine ucraineană nu s-a asigurat, trecând pe culoarea roșie a semaforului, acroșând-o astfel pe solistă. Chiar dacă sperietura a fost pe măsura incidentului, cântăreața își asigură fanii că starea sa de sănătatea nu a fost afectată, însă cele două mașini au avut de suferit. Cei doi șoferi au fost duși la sediul Biroului Accidente Ușoare pentru a fi testați cu aparatul alcooltest și pentru a se stabili cauza reala a impactului.

”Da, sunt foarte bine. Mașinile sunt zgâriate atât. Mergeam la repetiții și pur și simplu el nu a văzut semaforul. A trecut pe roșu băiatul. Nu e nicio problemă, se mai întâmplă”, a declarat Andreea Bălan, în premieră, pentru FANATIK.

Andreea Bălan se află în plin război cu tatăl copiilor ei

Andreea Bălan și George Burcea sunt despărțiți de aproximativ doi ani de zile, în urmă cu puțin timp pronunțându-se oficial și divorțul dintre cei doi. Chiar dacă părea că lucrurile s-au liniștit între aceștia, părinții Ellei și ai Clarei au scos din nou la iveală fel de fel de acuzații, ce au legătură cu cele două fete ale cuplului. Totul a pornit când solista a postat un mesaj extrem de dur pe rețelele de socializare, care îl viza direct pe George Burcea.

''Acum 15 minute am pregătit fetițele pentru vizita tatălui. Ele și-au ales hăinuțele, așa cum o fac în fiecare zi pentru grădi. Tatăl lor a intrat pe poartă ( deși are notificare să nu intre în curte, deoarece a jignit-o pe mama în nenumărate rânduri) și a început să țipe repetitiv, că sunt îmbrăcate oribil.

Nu e prima dată când vine beat să le ia și le traumatizează spunându-le lucruri urate (mai ales despre mine). Timp de doi ani a mințit în toate declarațiile sale, iar eu am tăcut din respect pentru fetițe. Văd că nu încetează cu ura și nu se ameliorează nimic. Eu voi lupta în continuare pentru custodie exclusivă și pentru binele lor! Fericirea Ellei și a Clarei este tot ceea ce contează pentru mine.'', a scris Andreea Bălan pe contul ei personal de Instagram.

Ce pensie alimentară plătește George Burcea pentru cele două fetițe pe care le are cu Andreea Bălan: „Nu a virat niciun ban timp de...”

Prima reacție a lui George Burcea, după ce Andreea Bălan i-a declarat război

Chiar dacă timp de câteva zile s-a decis să păstreze tăcerea, George Burcea a izbucnit și el pe rețelele de socializare, când s-a decis să-și facă publică propria parte de adevăr.

”De câteva zile mă gândesc dacă să reacționez public și nu doar în instanță la linșajul public inițiat de fosta soție. Probabil în anticiparea apelului ce urmează a fi judecat pentru procesul de divorț, consider că mi s-a declarat război, dar nu voi da curs la așa ceva. Nu voi răspunde atacurilor cu aceeași monedă pentru că nu asta este soluția când singurul meu scop este bunăstarea copiilor.

Cu toate acestea, mă voi apăra de fiecare dată când mama copiilor va încerca să mă denigreze public și să creeze o imagine falsă despre mine doar pentru a obține custodie exclusivă. Copiii au nevoie de ambii părinți pentru o dezvoltare armonioasă.

Îmi iubesc cele două fetițe până la cer și înapoi și sunt sigur că și mama lor simte același lucru. Tocmai de aceea mă întristează enorm când văd cum încearcă să mă îndepărteze de ele, neluând în seamă faptul că distorsionarea realității și această “luptă” nu le va face decât rău și le va crea o suferință dificil de vindecat. Copiii nu ar trebui să fie armele pe care le folosești pentru a-ți hrăni orgoliul!”, a scris George Burcea, pe pagina sa oficială de Facebook.

Andreea Bălan, suma de bani pe care o cere pentru a cânta la un evenient privat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: accident  Andreea Balan  divort  George Burcea  scanda 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel