Andreea Bălan, ipostaze INCENDIARE. Cum s-a fotografiat fosta soție a lui George Burcea/ FOTO
Data publicării:
Andreea Bălan și-a surprins fanii cu o serie de fotografii incendiare. Chiar și iubitul artistei a reacționat.

Andreea Bălan este una dintre cele mai apreciate artiste din România. De când s-a despărțit de George Burcea, artista și-a schimbat atitutdinea în "bad girl". Recent, acesta a participat la o sesiune foto, acolo unde s-a dezlănțuit, la propriu.

Andreea Bălan a vrut să intre în acest rol de fată rea, care i s-a potrivit mănușă, dovadă fiind chiar fotografiile postate de artistă pe rețelele de socializare, dar și sutele de aprecieri și comentarii.

Andreea Bălan a renunțat la inhibiții!

Artista a renunațat la inhibiții și le-a oferit fanilor o ședință absolut incendiară. Aceasta a îmbrăcat un sutien extrem de sexy, dar și câteva accesorii prețioase. La pantaloni, admiratorii au putut vedea câteva lanțuri atârnate, care au creat o imagine de fată rea, care nu o prinde deloc rău pe vedetă. Din contră, fanii au complimentat-o pe frumoasa blondină pentru noul look:  ”Iubita mea! Ești minunată!”, ”Superbă și minunată”, ”Cea mai superbă blondă din România”, au scris admiratorii Andreei Bălan.

Nici Tiberiu Argint, iubitul Andreei Bălan nu a putut să treacă cu vederea peste asemenea fotografii explozive cu artista, astfel că și el a reacționat.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andreea Balan (@andreeabalanofficial)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andreea Balan (@andreeabalanofficial)


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan  fotografii  tiberiu argint 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel