Andreea Bălan, lecție prețioasă pentru fiicele ei. Cum a avut și artista de pierdut pentru nerespectarea ei: Și acum le spun tot timpul că nu contează
Data publicării:
Andreea Bălan a vorbit despre cea mai importantă lecție pe care le-a oferit-o fiicelor ei. Nerespectarea acestei învățături a făcut-o și pe Andreea Bălan să aibă mai multe de pierdut decât s-ar fi așteptat lumea.

Ella și Clara sunt cele două fiice ale Andreei Bălan și ale lui George Burcea. Deși divorțul dintre cei doi durează deja de ani de zile, Andreea Bălan a făcut tot posibilul pentru a le oferi o educație cât mai bună celor două fete.

Fiind în podcastul lui Teo Trandafir, Andreea Bălan a fost întrebată de celebra prezentatoare care ar fi lecția pe care fiicele ei o vor reține cel mai bine, după ce a trecut chiar ea prin mai multe momente dificile de-a lungul vieții.

„Am simțit de multe ori că nu e în regulă ce fac sau pe cine întâlnesc. Rațional nu găseam nimic, dar, peste 6 luni sau un an, s-a dovedit că am avut dreptate. Noi știm, de la prima interacțiune, cum este persoana din fața noastră, indiferent dacă este vorba de o întâlnire romantică sau de alt fel”, spune Andreea Bălan, vorbind despre cum ar trebui oamenii să-și asculte mai bine emoțiile și instinctele.

După, ea a continuat:

„Noi venim dintr-o generație în care „ce zice lumea” conta foarte mult. Aceasta ne-a ghidat toată viața și, din acest motiv, am luat multe decizii greșite, având mereu în subconștient ideea de „ce zice lumea”. Noi trăim pentru noi, nu pentru alții. Alții se uită puțin la tine, te judecă, apoi își văd de viața lor. Trebuie să-ți asculți instinctul”.

Lecția importantă pe care le-a transmis-o fiicelor ei

Youtube video image

Așadar, Andreea Bălan le-a insuflat fiicelor sale că nu trebuie să asculte niciodată opinia societății atunci când vor să facă ceva sau să aibă un anumit aspect. Ea însăși a avut de suportat mai multe momente dificile din cauza ascultării de opinia publicului.

„Că nu contează ce zice lumea. Și acum le spun tot timpul că nu contează: dacă le place o rochiță, să o îmbrace și să iasă în lume. Important este să le placă lor, cum și cât le place lor. Dacă nu îți place ție, nu o faci”, spune Andreea Bălan, în podcastul lui Teo Trandafir.

Ce are de spus despre hate-ul asupra ei

Artista mai este cunoscută și pentru credințele sale spirituale, pe care le-a adoptat în urmă cu câțiva ani și care au făcut-o să scape de multe provocări ale vieții. Totuși, acest lucru a atras numeroase critici la adresa ei.

„Da, dar la un moment dat trebuie să aibă cineva curajul să vorbească despre asta. Când am fost la parada LGBT, mi-am luat hate. E un revers al medaliei. Dar trebuie să fie cineva, și eu și alții, mai ales că acum trăim o trezire spirituală globală, care să vorbească.

Dacă avem curajul să vorbim, poate inițial vor spune unii: „Ce aberează fata asta aici?” Dar, dacă începem să citim și să cunoaștem, pentru că avem tehnologie și suntem la un click distanță, vom înțelege mai multe. Faptul că Joe Dispenza vorbește despre quantum field, Satguru despre spiritualitate...”, spunea Andreea Bălan, în podcastul lui Teo Trandafir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel