Împăcare bombă în showbiz! Adriana Bahmueanu și George Restivan, din nou împreună la 5 luni după despărțire. Anunțul făcut în direct la TV
Andreea Bălan a trăit în urmă cu o săptămână una dintre cele mai frumoase zile din viața ei, după ce Victor Cornea a cerut-o de soție în avion, în prezența a 150 de oameni, inclusiv a celor trei copii ai lor. Sportivul și-a luat inima în dinți și după mai bine de un an de relație i-a pus iubitei sale marea întrebare. Răspunsul artistei a fost, bineînțeles, unul afirmativ, iar Victor Cornea i-a pus inelul pe deget, în aplauzele tuturor celor prezenți.
Andreea Bălan a recunoscut ulterior că nu a avut nicio bănuială despre ce urma să se întâmple. „Sunt extrem de emoționată, sunt fericită, nu mă așteptam la așa ceva. Am crezut că o să fie un zbor normal, cu spiriduși, spre Laponia și la un moment dat, am auzit în toată aeronava despre o scrisoare, despre un mesaj pentru Andreea. Am crezut că e vorba de o altă Andreea și când a zis și de Victor, mi-am dat seama că e vorba despre mine și instant Victor s-a așezat în genunchi în fața mea și abia atunci mi-am dat seama despre ce e vorba”, spunea Andreea Bălan pentru Știrile Antena Stars.
Te-ar putea interesa și: Delia și-a uimit fanii cu o nouă ținută nonconformistă. Outfitul care a stârnit controverse: „Aici a ajuns modelingul în ziua de azi”
Acum, cum era de așteptat, toată lumea se întreabă când va avea loc nunta. Întrebată când va deveni oficial soția lui Victor Cornea în acte, Andreea Bălan a mărturisit că lasă această decizie în seama logodnicului ei.
„Îl las pe Victor să hotărască. Este hotărârea lui, decizia lui și va fi cum vrea el, pentru că pentru el e o lume nouă mass media. Clar că are și el parte interviuri și de publicitate, pentru că este în primii 100 jucători din lume, la tenis. Dar vâltoarea în care mă aflu eu nu se compară cu nimic din sport și, de aceea, vreau să decidă el, cum se simte el confortabil. (...) Nu știu când va fi nunta. Voi afla și eu”, a mărturisit Andreea Bălan, pentru WOWnews.
Te-ar putea interesa și: Andreea Bănică, dată afară dintr-un restaurant celebru din Capitală: „O experiență foarte urâtă și proastă. Mai penibil de atât nu se poate”
În cadrul interviului, Andreea Bălan a recunoscut că nu poartă inelul de logodnă de la Victor Cornea, dar doar pentru moment, având în vedere că bijuteria este la modificat. Din păcate, mărimea a fost mai mare, motiv pentru care va sta fără inelul de logodnă pentru câteva zile. Artista a declarat că mereu s-a confruntat cu această problemă pentru că are degetele subțiri. Până atunci, pentru a nu lăsa degetul inelar gol, Andreea Bălan poartă un inel oferit de mama sa.
„Eu am degetele foarte mici și acum este la strâmtat. Acesta este inelul oferit de mama mea și o să-l înlocuiesc, o să vină în curând inelul pe măsura potrivită. Foarte greu de-a lungul anilor am găsit inele potrivite pentru mine, pentru că am mânuțe de copil”, a mai spus Andreea Bălan, pentru WOWnews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Luna decembrie 2024 aduce...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Echipa scoțiană Rangers, la care...
Maia Morgenstern este victima unui videoclip fals,...