Andreea Bălan, decisă să investească în imobiliarele din Dubai: M-aș muta aici 3 luni pe an
Data publicării:
Andreea Bălan și-a arătat interesul în a investi bani în imobiliarele din Dubai.

Andreea Bălan se alătură persoanelor publice care s-au hotărât să investească în imobiliarele din Dubai. Vedeta a fost deja să vizioneze câteva apartamente, dar și garsoniere, toate cu o priveliște minunată. Artista spune că nu ar face această investiție dacă nu ar avea o siguranță materială în spate, dezvăluind pe această cale și faptul că urmează să înceapă mai multe proiecte în televiziune. Andreea Bălan și-ar dori să locuiască în Dubai doar în lunile friguroase, după care și-ar închiria proprietățile.

"Sunt foarte aproape de achizitia primului meu apartament in Dubai. M-aș muta aici cam 3 luni pe an, decembire, ianuarie, februarie. Apoi să mă întorc în țară. Ar sta toată ziua la piscină fetele, n-ar mai vrea nici școală, nici nimic.

Am vizitat trei apartamente și câteva garsoniere și mi-au plăcut foarte mult pentru că erau la etaje superioare. Am văzut câteva apartamente la etajul 63 și vederea era superbă. Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, așa că mă voi gândi serios dacă voi face această investiție, pentru că mi-ar plăcea să vin două luni pe an aici, iar în restul timpului să le închiriez. Se muncește mult, noroc că anul acesta am 3 proiecte de televiziune, așa că mă bazez pe niște lucruri atunci când aleg să fac investiții. Știu ce va urma, știu că voi munci foarte mult.", a spus Andreea Bălan pe Facebook.

Cătălin Botezatu a făcut deja această achiziție

Cătălin Botezatu și-a achiziționat deja o proprietate în Dubai, care, conform descrierilor făcute de designer este extrem de luxoasă, cu o priveliște de senzație, la înățlime. Mai mult, acesta plănuiește să organizeze prezentări de modă în noua casă.

"Este la etajul 54, are un view către ocean, dar și partea de oraș. La ultimul etaj e o grădină tropicală superbă, unde plouă, unde sunt păsări care zboară, sunt piscine artificiale, magazine, săli de evenimente, aș putea spune că următoarea prezentare o fac la mine acasă.

Are un dressing mare, o baie mare, un living încăpător, niște dormitoare. E foarte important pentru că apartamentele cumpărate acum vor avea o valoare extraordinară peste doar câteva luni, sunt ofere de nerefuzat”, a spus Cătălin Botezatu la Antena Stars, potrivit Libertatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan  dubai  imobiliare  investitie 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel