Andreea Bănică, despre traumele din perioada copilăriei. Vedeta a crescut cu un tată agresiv: „Da, mă și bătea. Dar știam că e bolnav”
Data actualizării:
Data publicării:
Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate artiste din România, dar puțini oameni cunosc traumele prin care ea a trecut încă de la o vârstă fragedă. 

Andreea Bănică se bucură în prezent de o carieră frumoasă în lumea muzicii și de o familie minunată, cu un soț iubitor. Dar până aici, vedeta a avut multe de îndurat chiar de la o vârstă fragedă. 


Andreea Bănică își descrie perioada copilăriei, ca fiind una frumoasă în care se juca cât era ziua de lungă cu alți copii, dar nu poate uita violențele la care a fost supusă atât mama ei, cât și ea împreună cu sora mai mare.


Tatăl vedetei era un om violent și dur, în plus consuma des alcool, iar din această cauză își descărca furia și nervii asupra familiei. 


„Eu vorbeam mai mult cu tatăl meu, deși era mult mai dur. Am învățat multe de la el, deși am și suferit mult. Când a rămas acasă, și-a deschis un magazinaș, l-a pierdut, a fost sfârșitul pentru el. A început să bea, să facă scandaluri. Am avut o copilărie frumoasă, am stat mult cu copiii pe maidan, dar am și suferit enorm. Nu e usor să stai acasă ca soție și să vină soțul să te înjure, să te bată. Și eu și sora mea am suferit, la un moment dat sora mea s-a căsătorit și am rămas eu cu mama. Mama a suferit mult. (…) Tata avea și calități, dar era dur cu mine. (…) Dacă mergea la un Festival, lua un pahar și mă făcea de râs, mă jignea. Da, mă și bătea. Dar știam că e bolnav.”, a povestit Andreea Bănică în emisiunea La Măruță. 


Vedeta spune că aceste violențe s-au accentuat mai ales după ce tatăl ei a pierdut un mic magazin care aducea un venit familiei. 


Andreea Bănică a dezvăluit că muzica a fost cel mai mare sprijin pentru ea în acea perioadă. Vedeta se refugia în pasiunea ei pentru cântat și uita de toate aceste suferințe. 


„Cântam non-stop. Nu știu cât se știe despre mine asta. Mă agățam de treaba asta pentru a uita și era singura șansă de a supraviețui. Eram cu Lucian, nu știam cât va sta, nu va sta….Nu știi… Și atunci ce făceam, cântam?”, a adăugat vedeta. 


Vedeta își aduce aminte cu lacrimi în ochi că tatăl ei și-a găsit sfârșitul tot din cauza băuturii. 


„A murit din cauza băuturii. S-a întors de la o întâlnire cu băieții. Venea pe stradă, s-a certat cu cineva. Și acea persoană i-a dat un brânci. Și a căzut cu capul de o bordură.”, a mai spus Andreea Bănică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Banica  copilărie  tata  traume  vedete  violente 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel