Andreea Ibaka, suspectă de sarcină gemelară. Reacția lui Cabral: „A zis că își cumpără bilet doar dus într-o destinație necunoscută”
Data publicării:
Andreea Ibaka este însărcinată pentru a doua oară și urmează să nască în toamna acestui an. Inițial, vedeta a crezut că este însărcinată cu gemeni, iar Cabral a avut o reacție amuzantă. 

Andreea Ibaka a fost invitată în emisiunea Xtra Night Show,  de la Antena Stars, acolo unde a vorbit despre cea de-a doua sarcină. Soția lui Cabral s-a temut că ar fi însărcinată cu gemeni, iar reacția soțului ei a fost una genială. 


După ce am aflat, după testul de la farmacie, mi-am făcut și o analiză de sânge. Și când am văzut acel hormon [Beta hCG], m-am cam speriat. Mi-am întrebat doctorul și a zis că nu e posibil să am gemeni, ci tripleți. Dar nu e cazul, o să avem un singur copil.

Când i-am zis soțului, a zis că își cumpără bilet doar dus într-o destinație necunoscută și se întoarce la liceu. Am avut niște stări de rău normale, nu nenorocire. Încă nu sunt elefănțelul Dumbo, dar nu sunt nici departe. Am o sarcină ușoară”, a declarat Andreea Ibacka la Antena Stars. 


Vedeta mai are patru luni să se decidă asupra numelui pe care îl va purta bebelușul, însă recunoaște că nu îi va fi ușor, ținând cont că numele de familie este unul exotic.

 „Avem o listă de nume. Namiko este unul japonez, care înseamnă «copilul valurilor», mai ales că ei îi place foarte mult apa, parcă i-a fost predestinat. E destul de complicat și brief-ul.


Atunci când numele de familie este atât de exotic și poate complicat de pronunțat, de scris, trebuie să fie ceva care să se potrivească cu Ibacka. Nu ne-am hotărât încă, mai avem patru luni”, a mai adăugat Andreea Ibacka.

 

Cum a aflat că este însărcinată

 

Invitată în platoul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”, Andreea Ibaka a povestit cum a aflat că este însărcinată. Vedeta mai are o fetiță și a recunoscut semnele de sarcină, însă momentul în care a avut o certitudine a fost unul cu totul inedit. 

 

 

Inițial, când a început să simtă unele simptome specifice sarcinii, vedeta și-a anunțat soțul. Cabral nu a luat-o însă în serios. 

„Într-o sâmbătă dimineața, am simțit eu niște fluturi în stomac foarte prezenți, care m-au și trezit din somn, de altfel. (…) Deși era destul de devreme să preconizez ceva, totuși l-am anunțat pe Cabral, știi, eu bănuiesc că aș putea fi însărcinată… Inițial, el s-a amuzat, a zis: ‘Bine, bine, lasă că ție când îți întârzie două ore, tu ai toate simptomele și ai mai fost însărcinată de nu știu câte ori’, asta s-a întâmplat înainte de Namiko, de data asta aveam o referință pe bune… Și zic OK, ieșim la plimbare, era weekend, ne petrecem toată ziua împreună”, a spus Andreea Ibacka, la Antena 1. 

 

Și-a făcut testul în baia unui restaurant

 

Actrița a dezvăluit că nu a mai avut răbdare să ajungă acasă, așa că și-a cumpărat un test, pe care l-a făcut în baia unui restaurant. 

 


Ne oprim la un moment dat la o terasă să luăm prânzul cu Namiko și cu unul dintre amicii soțului meu. Mă duc până la baie să mă spăl pe mâini și zic ȘI DACĂ, TOTUȘI… (…) Îmi fac testul, îl bag cuminte în geantă și mă întorc la masă de la terasă pentru că scria să aștepți, pentru interpretare, cinci minute.

Trecuseră 45 de minute, nu cinci, deschid geanta… Am rămas de-a dreptul șocată.

Liniile, toate, erau roz, dar toate! (…) Vlad încerca să negocieze prețul, că vezi, Doamne, pedala de accelerație era prea tocită pentru kilometrii din bord, eu auzeam așa, vag, pentru că pluteam, eram undeva departe și abia așteptam să terminăm, nu mă mai interesa mașina, nu mă mai interesa nimic. Voiam să ajungem la terasă ca să spun și eu cuiva, tatălui copilului”, a adăugat Andreea Ibacka.

Povestea de dragoste dintre Cabral și Andreea a început prin 2007, când el era deja cunoscut telespectatorilor din producțiile postului Acasă TV, iar Andreea era o tânără studentă la Finanțe-Bănci și își făcea debutul ca actriță, după ce luase un casting pentru o nouă producție, ”Inimă de ţigan”. Fiind mai mereu pe platourile de filmare de la Buftea, inevitabilul s-a produs, iar între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste mai ceva ca în filme. 
Cabral venea în această relație după o căsnicie eșuată cu Luana Ibacka, mariaj în urma căruia a apărut și o fetiță. În 2011 și-au unit destinele și, în 2018, venea pe lume micuța Namiko.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Ibaka  Cabral  copil  sarcina 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel