Andreea Marin a intrat în lumea televiziunii ca reporter. Vedeta își amintește că lucra cu jumătate de normă, iar atunci când a trecut la pupitrul știrilor, avea un singur sacou. Amuzant este că oamenii aveau impresia că este vorba de o strategie de imagine și nimeni nu își închipuia că prezentatoarea TV nu își permitea să-și cumpere haine. Apoi, când a început proiectul „Surprize, Surprize”, spera că situația ei financiară de va schimba, însă nu a fost deloc așa. 

Salariul ei era mult sub nivelul sumelor încasate de prezentatoarele TV din alte țări, pe posturi similare. Însă asta nu a descurajat-o deloc pe vedetă. Șeful ei de atunci, regretatul producător Valeriu Lazarov, i-a spus că deși nu îi poate da un salariu mai mare, o poate învăța cum să facă bani mai mulți.

„La TVR Iași salariul era la început mic, de reporter cu jumătate de normă. La știri aveam un singur sacou al meu, galben, cel cu care apăream zi de zi la premiile Oscar. Cei de acolo m-au numit „Lady în Yellow', crezând că e o strategie de imagine, de fapt.

Apoi, la „Surprize', aveam un salariu mult sub cel al prezentatoarei programului similar din alte țări.Dar Lazarov mi-a spus: „Eu nu voi plăti mai mult, aceasta e piața din România și nivelul de aici, dar te voi învăta cum să îți folosești mintea și potențialul să câștigi altfel adițional. Fă-ți o firmă și vei vedea că poți'.

Așa am făcut. La început, doar salariul intra prin firmă, apoi ușor, ușor am învățat că pot fi un bun comunicant. Am început să lucrez cu lumea publicității, cu firme mari la nivel internațional. Am devenit eu însămi producător, creator, am făcut școală în America pentru a învăța mai mult și lucrurile au crescut în timp.

M-am dezvoltat. Astăzi, am propriul Creative Hub Voice&Visibility, locul în care evenimente de tot felul și concepte mari de campanii sunt create și ajută companiile și comunitatea. Este locul unde avem tehnica necesară pentru filmări și ședințe foto profesionale și multe altele”, a declarat Andreea Marin, pentru cancan.

Andreea Marin, la 20 de ani de la aventura pe Kilimanjaro: "Caută-ți muntele și urcă-l! După o astfel de experiență, ești cu totul alt om”

Se împlinesc 20 de ani de la momentul în care Andreea Marin, pe atunci o tânără de 25 de ani, a pornit într-o călătorie curajoasă. A escaladat vulcanul Kilimanjaro și a devenit prima jurnalistă din România care a urcat pe Uhuru Peak. Într-un interviu exclusiv SPECTACOLA, Andreea vorbește despre trăirile de atunci, dar și despre cum a influențat-o această aventură în anii care au urmat.

 
În 2001, Andreea Marin pornea într-o călătorie curajoasă, riscantă, de pionierat. A escaladat vulcanul Kilimanjaro, cel mai înalt munte al Africii, cu o altitudine de 5895 m. A fost prima jurnalistă din România care a urcat pe Uhuru Peak. S-a întors de acolo nu doar cu un documentar fascinant, dar și cu niște lecții personale care au urmat-o în următorii 20 de ani și pe care astăzi le impărtășește cu noi. 

SPECTACOLA: Erai extrem de tânără și de curajoasă. Care au fost gândurile tale înainte de această aventură? Și cum ai primit propunerea de a face parte din acest proiect îndrăzneț?

Andreea Marin: Eheee, dacă știam eu spre ce mă îndrept, cu toată tinerețea și entuziasmul meu, cu toată energia mea de la acea vreme, cred că mă gândeam de 2 ori înainte să plec la drum!  Adevărul e că am avut un partener de călătorie insistent, care a lucrat și în trustul Pro și la National Geographic, un om talentat și un temerar, Călin Vrabie, care a filmat ascensiunea și a montat filmul acelei aventuri. El își dorea mult pe cineva în fără camerei, care să fie un ghid bun pentru telespectator și un mod descurcăreț, cu o imagine puternică, pentru a găsi sponsorii necesari călătoriei, care avea costuri serioase. Acel om potrivit am fost eu. Am mai avut o motivație: treceam printr-un impas al vieții personale și îmi doream să urc un munte, metaforic vorbind, să reușesc să mă desprind de greutatea momentului și să văd de acolo, de sus, ce mă așteaptă de cealaltă parte a muntelui. Am reușit, cu o diferență: nu a fost doar o poveste din imaginația mea, ci stanca a devenit realitate. La întoarcere, eram un alt om. 

„Un drum care a însemnat 7 zile în urcare și, neașteptat, 10 ore de chin adevărat la coborâre”

Citește interviul integral AICI.