Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Competiția Survivor All Stras devine tot mai acerbă, pe zi ce trece. Alianțele create sunt acum puse la încercare, după ce în ultimul Consiliu Tribal au avut parte de vești la care nici nu s-ar fi gândit vreodată. Astfel, Andrei Ciobanu a fost nevoit să renunțe la echipa Războinicilor și să facă parte din tribul Faimoșilor.
Întrebat de Daniel Pavel cum a fost această schimbare pentru el, Andrei Ciobanu nu s-a putut abține și a izbucnit în lacrimi. Faimosul a recunoscut că această schimbare a venit la un șoc pentru el, însă a fost primit foarte bine în echipa Faimoșilor și speră să lege o prietenie frumoasă cu foștii adversari, care acum îi sunt colegi.
„Care este perspectiva ta asupra acestei schimbări, acestei noi reguli?”, a fost întrebarea pe care Dan Pavel i-a adresat-o lui Andrei Ciobanu.
„Aici sunt tot eu, doar că șocul a fost mult prea mare, m-am atașat foarte mult de ei , o parte din sufletul meu este acolo. Îmi place foarte mult echipa Faimoșilor. A fost scurt timpul, dar am reușit să-i cunosc. De fiecare dată când mă duc într-un mediu nou nu vreau să epatez, nu vreau să ie în evidență, vreau doar să-i cunosc, să mă cunoască și să legăm prietenii. Am fost primit cu căldură.Sunt același, voi fi același Andrei Ciobanu, sincer, dar sunt foarte empatic. Mă bucur că mi-am făcut foarte mulți prieteni în cealaltă tabără, mă bucur că am trăit momente de neuitat. Sunt sigur că se va întâmpla asta și în echipa Faimoșilor. Acum port culoarea roșu, o voi purta cu mândrie, în continuare. Culoarea albastru o am în suflet, o să lupt pentru echipa Faimoșilor și sper să ne revedem cu toții la unificare. A fost șocul prea mare, dar viața merge înainte. Așa cum a zis și Zanni, o să accept situația, o să joc în continuare, o să-i rup pe Războinici, de data aceasta. Acum, Faimoșii sunt echipa mea, sunt oameni minunați și să știți că i-am cunoscut puțin altfel, atât cât am avut timp, până acum. Atunci când ai timp mai mult cu cineva, îi cunoști, cu adevărat, cum sunt ei”, a răspuns Andrei Ciobanu, cu ochii în lacrimi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...