Andrei Garici este câştigătorul sezonului 10 iUmor. Delia: ”Îți prevăd un viitor strălucit!”
Data publicării:
Preferatul juraţilor în semifinala iUmor a fost şi preferatul publicului în marea finală a show-ului, difuzată aseară la Antena 1.

 Andrei Garici este câştigătorul celui de-al zecelea sezon iUmor, la Antena 1. 


Încă din audiții, Andrei Garici a primit numai cuvinte de laudă, mai ales că scena iUmor a fost prima pe care a urcat pentru a face stand-up. ”Îți prevăd un viitor strălucit!”, i-a spus Delia, uimită de calitățile de comediant ale concurentului.  Cu toate acestea, în semifinala iUmor, Andrei nu a reușit să facă aceeași impresie bună, chiar dacă era atât de sigur că numărul său despre amintiri din copilărie va funcționa, încât își pregătise și un roast pentru marea finală! 

 Jurații i-au mărturisit că reprezentația sa nu îl va trece în etapa următoare, dar i-au oferit ocazia să încerce din nou cu numărul pregătit pentru finală. Astfel, de la agonie la extaz, Andrei Garici i-a uimit pe jurați cu un număr acid și foarte bine scris, așa că a prins ultimul loc printre finaliștii celui de-al zecelea sezon iUmor. 


Aseară, marele câştigător iUmor a surprins cu un număr de stand-up comedy de excepție, moment ce a scos la iveală talentul și spontaneitatea celui care a obținut marele trofeu iUmor din sezonul 10. Momentul de stand-up a fost unul extrordinar, care a reușit să îi facă pe jurații să aștepte cu sufletul la gură și să savureze din plin fiecare glumă a lui.

Finala celui de-al zecelea sezon a avut nu mai puțin de 12 concurenți trimiși de jurați la votul publicului, iar Andrei s-a ”luptat” cu cei mai buni concurenți din acest sezon: Alexandru Ghețan, Alin Bourașu, Daria Ștedania Brenda, Doru Nicuț, Florin Gherghe, Gabriel Dumitriu, Marie Janette, Nae Nicolae, Radu Carbon, Ștefania Costache și Vlad Bieltz. 


Câștigătorii iUmor de până acum sunt: Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul II), Doina Teodoru (sezonul III), Ana Maria Caliţa (sezonul IV), Andrei Cojocaru (sezonul V), Irena Boclincă (sezonul VI), Mukinka (sezonul VII), Edi Vacariu (sezonul VIII) și Andrei Ungureanu (sezonul IX). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andrei garici  Delia  iUmor 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar

Alexandra Duli, captură video Youtube, Catalin Maruta

Alexandra Duli, adevărul despre relația cu Zanni: „Îmi place de el. Nu aș spune nu”


Tata sau mama? Cine transmite inteligența copilului?

Întrebarea dacă inteligența este transmisă a fost...



pixel