ANM: Cod galben de vreme instabilă în zone din 12 judeţe, luni; caniculă în alte 21 de judeţe şi Bucureşti, de marţi
Data publicării:
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în următoarea ore în zone din 12 judeţe, respectiv un Cod galben de caniculă ce vizează 21 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, până miercuri seara.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 - 22:00, va fi în vigoare primul Cod galben de vreme instabilă în nordul Munteniei, în sud-vestul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii iar în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri şi în Transilvania, Oltenia, Dobrogea, sudul şi estul Munteniei şi restul Moldovei.

 

 

Judeţele afectate de prima avertizare Cod galben sunt: Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 iunie, ora 12:00 - 30 iunie, ora 22:00, va fi Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureşului şi sud-vestul Transilvaniei, unde, pe arii extinse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale şi temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.

 

 

Al doilea Cod galben va fi valabil în următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Municipiului Bucureşti.

ANM precizează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza şi seara în zonele de deal şi de munte şi pe alocuri în restul teritoriului. Totodată, joi (1 iulie), instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menţine accentuat în sudul şi estul teritoriului, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vremea
Tagurile articolului: anm  canicula  meteo  vremea 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Cum va fi vremea. Meteorologii anunță schimbări

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de...

Nouă alertă ANM! Unde plouă până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel