ANM. METEO: Valori termice normale în următoarele două săptămâni; ploi însemnate cantitativ, după 14 august
Data publicării:
Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar şi doar în partea de sud şi sud-est, precum în anumite zone din Moldova se vor înregistra temperaturi caniculare, ce vor ajunge la 34 - 35 de grade în anumite zile, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi relativ ridicată după data de 14 august, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 - 21 august.

În Banat, intervalul va debuta cu o vreme în răcorire, astfel că temperatura aerului va ajunge la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, în medie cu maxime de 25 - 29 de grade Celsius (mai coborâte în zonele deluroase şi depresionare) şi minime de 13 - 17 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte treptat, vremea devenind călduroasă - ziua vor fi 30 - 32 de grade, iar noaptea 15 - 19 grade, mediat regional, fiind posibile şi după-amieze în care se va atinge starea de caniculă. În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale şi temporare va fi ridicată şi în perioada 14 - 19 august.

În Crişana, la începutul intervalului, vremea se va răci uşor, iar temperatura va ajunge la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, în medie cu maxime de până la 29 de grade Celsius (în unele zile mai coborâte în zonele de deal) şi minime de 13 - 15 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte treptat, astfel că vor predomina zilele călduroase, cu 30 - 32 de grade în orele după-amiezelor, şi 15 - 19 grade pe timpul nopţilor, mediat regional. În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale şi temporare va fi relativ ridicată şi în perioada 15 - 18 august.

În Transilvania, în primele zile, valorile termice vor fi în scădere, astfel că la mijlocul acestei săptămâni vremea va deveni relativ răcoroasă, cu medii ale maximelor de 21 - 24 de grade, respectiv minime de 8 - 13 grade. În celelalte zile ale perioadei de referinţă, se vor înregistra temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei, ziua între 25 şi 29 de grade, iar noaptea între 12 şi 16 grade, mediat regional, valori mai ridicate (local peste 30 de grade în vestul regiunii) fiind posibile între 16 şi 18 august. La începutul primei săptămâni, pe arii extinse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), în timp ce pe alocuri se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea ca temporar să se semnaleze ploi locale va fi relativ ridicată şi după data de 15 august.

În Maramureş, la începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere, astfel că se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an, iar la mijlocul primei săptămâni vremea va deveni relativ răcoroasă. Mediile maximelor se vor încadra între 24 şi 28 de grade Celsius iar cele ale minimelor de vor oscila între 12 şi 15 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar la câmpie va fi călduroasă, cu valori diurne de 28 - 31 de grade şi nocturne de 14 - 16 grade. În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe alocuri se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicată şi în perioada 15 - 18 august.

În Moldova, intervalul va debuta cu valori termice în scădere în nordul şi centrul regiunii, cu medii ale maximelor de până la 25 de grade Celsius, în timp ce în partea de sud va persista vremea călduroasă şi disconfortul ridicat (valori de 31 - 34 de grade, pe 8 şi 9 august). Ulterior, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal la mijlocul lunii august, astfel că, mediat regional, ziua vor fi 26 - 29 de grade, iar noaptea 13 - 17 grade. Pentru cea de-a doua săptămână de prognoză este estimată o încălzire a vremii, urmând să predomine zilele călduroase, cu temperaturi de peste 30 de grade, în special în partea de sud a zonei. În primele zile ale perioadei de referinţă, local, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), dar numai pe spaţii mici se pot cumula cantităţi de apă moderate sau mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicată în perioada 14 - 15 august.

În Dobrogea, majoritatea zilelor din perioada de referinţă (în special între 8 şi 10 august şi după data 17 august) vor fi caracterizate de o vreme călduroasă, caniculară în vestul regiunii, cu medii ale maximelor de 30 - 35 de grade, valori mai ponderate (de 27 - 29 de grade) urmând a se înregistra pe Litoral în intervalul 13 - 15 august. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă, averse locale fiind estimate pentru perioada 13 - 15 august, cu precădere în partea continentală.

În Muntenia, în majoritatea zilelor, dar mai ales în zilele de 8 şi 9 august, respectiv după data 17 august, va fi o vreme călduroasă, caniculară la câmpie, cu disconfort termic ridicat. Media maximelor se va încadra între 30 şi 35 de grade, iar minimele vor oscila între 17 şi 21 de grade. În intervalul 10 - 14 august, regimul termic va fi mai ponderat, cu temperaturi în general apropiate de cele climatologic specifice (ziua, de 28 - 32 de grade, iar noaptea de 15 - 18 grade, mediat regional). La începutul intervalului, local în nordul şi în vestul regiunii şi doar pe spaţii mici în rest se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică (averse şi descărcări electrice). Pe alocuri vor fi posibile ploi şi în jurul datei de 14 august.

În Oltenia, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, în special în 8 şi 9 august şi după data 17 august, va fi o vreme călduroasă, caniculară la câmpie, cu medii ale maximelor de 30 - 34 de grade Celsius şi ale minimelor de 18 - 22 de grade. Din 10 august, se va resimţi o răcorire semnificativă a vremii, iar în ansamblu, până în data de 14 august, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice, respectiv între 26 şi 31 de grade, pe timpul zilelor, şi în ecartul 14 - 17 grade, noaptea, mediat regional. În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe spaţii mici se pot cumula cantităţi de apă însemnate. Ulterior, averse pe areale restrânse vor fi posibile în cursul după-amiezelor, în special în zilele de 14 şi 15 august.

La munte, va predomina o vreme caldă, cu valori peste cele normale, respectiv medii ale maximelor de 18 - 25 de grade şi ale minimelor de 8 - 16 grade. Excepţie va face perioada 10 - 13 august când vremea va fi mai răcoroasă, chiar rece faţă de normalul perioadei, la altitudini mai mari (ziua cu valori de 12 - 20 de grade şi noaptea de 6 - 14 grade, în medie). La începutul perioadei de referinţă, pe arii extinse vor fi averse şi se vor cumula local cantităţi de apă mai însemnate. În rest, va ploua pe alocuri, cu precădere în cursul după-amiezelor, relateaz[ Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vremea
Tagurile articolului:   anm  meteo  vreme 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Cum va fi vremea. Meteorologii anunță schimbări

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de...

Nouă alertă ANM! Unde plouă până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel