ANM.METEO: Vreme plăcută şi temperaturi în mediile perioadei, în următoarele două săptămâni; ploi prognozate după 8 septembrie
Data publicării:
Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni (5 - 18 septembrie) va fi unul normal, în jurul mediilor climatologice ale perioadei, cu valori ale temperaturilor maxime în general între 22 şi 29 de grade, mai scăzute la munte.

Precipitaţii mai consistente sunt preconizate să apară după data de 8 septembrie, iar în unele regiuni şi după 12 septembrie, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

În Banat, valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei, astfel încât pentru prima săptămână media maximelor va fi în creştere de la 25 - 26 de grade - în primele zile, până spre 27 - 28 de grade (în 8 şi 9 septembrie), cu o tendinţă de uşoară scădere în weekend. În cea de-a doua săptămână temperaturile diurne se vor menţine relativ constante şi vor avea valori medii în jurul a 23 - 24 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse în medie între 12 şi 14 grade, cu excepţia nopţilor din perioada 9-11 septembrie când vor fi mai ridicate, spre medii de 15 - 17 grade. Probabilitatea pentru averse mai frecvente, în general moderate cantitativ şi asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi slabe, cu caracter temporar şi pe arii restrânse, vor fi posibile şi în perioada 12 - 18 septembrie.

În Crişana, regimul termic va fi caracterizat de valori în general apropiate de normalul perioadei, iar media media temperaturilor maxime va fi în creştere de la 24 - 25 de grade (în 5 şi 6 septembrie), până în jurul a 28 de grade, în 8 septembrie, cu o tendinţă de uşoară scădere în weekend. În săptămână următoare, temperaturile diurne se vor menţine relativ constante şi vor avea valori medii în jurul a 22 - 23 de grade. Minimele termice se vor situa, în medie, la 12 - 13 grade, mai puţin în nopţile din perioada 9 - 11 septembrie când vor fi mai ridicate, cu medii de 14 - 16 grade. Probabilitatea pentru averse mai frecvente, local însemnate cantitativ şi asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi în general slabe, cu caracter temporar şi pe arii restrânse, vor fi posibile şi în perioada 12 - 18 septembrie.

În Transilvania, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, cu o medie a maximelor de 20 - 22 de grade şi a minimelor în jurul a 11 grade. În perioada 8 - 11 septembrie, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile diurne vor ajunge la medii de 23 - 24 de grade, iar cele nocturne la medii de 12 - 14 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 21 - 22 de grade şi ale minimelor în jurul a 10 grade. În perioada 9 - 12 septembrie, probabilitatea pentru averse, izolat însemnate cantitativ şi asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi slabe, local şi temporar, vor fi posibile şi în restul intervalului de referinţă.

În Maramureş, valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei, astfel încât pentru prima săptămână media maximelor va fi în creştere de la 22 - 23 de grade - în primele zile, până spre 24 - 26 de grade - în zilele de 8 şi 9 septembrie, cu o tendinţă de uşoară scădere în perioada weekend-ului. În cea de-a doua săptămână, temperaturile diurne se vor menţine relativ constante şi vor avea valori medii de 20 - 22 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse, în medie, între 10 şi 12 grade, dar în nopţile din perioada 9 - 11 septembrie vor fi medii de 13 - 14 grade. Probabilitatea pentru averse mai frecvente, în general moderate cantitativ şi asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, iar ploi slabe, cu caracter temporar şi pe arii restrânse, vor fi posibile şi în perioada 12 - 18 septembrie.

În Moldova, în primele zile din intervalul de prognoză (5 - 7 septembrie), vremea va fi răcoroasă, o medie a maximelor de 19 - 21 de grade şi a minimelor în jurul a 10 - 11 grade, dar în perioada 8 - 11 septembrie vremea se va încălzi, astfel că temperaturile diurne vor ajunge la medii de 25 - 26 de grade, iar cele nocturne la medii de 14 - 15 grade. Ulterior, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 21 - 22 de grade şi ale minimelor în jurul a 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioada 9 - 11 septembrie, cu precădere în jumătatea de nord a regiunii, dar izolat şi trecător vor fi posibile ploi slabe şi în cea de-a doua săptămână de referinţă.

În Dobrogea, vremea va fi răcoroasă în primele zile (5 - 7 septembrie), când media maximelor va fi în jur de 21 de grade, iar cea a minimelor de 13 - 14 grade, dar în perioada 8 - 11 septembrie se va încălzi. Astfel, temperaturile diurne vor ajunge la medii de 25 - 26 de grade, iar cele nocturne la medii de 17 - 18 grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ
constant cu medii ale maximelor de 23 - 24 de grade şi ale minimelor în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare şi pe arii restrânse, va fi mai ridicată după data de 10 septembrie.

În Muntenia, în umătoarele trei zile, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 12 - 13 grade, dar în perioada 8 - 11 septembrie vremea va deveni caldă, astfel încât temperaturile diurne vor tinde spre medii de 27 - 29 de grade, în timp valorile nocturne vor fi de 15 - 16 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 25 - 26 de grade şi ale minimelor de 12 - 13 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare şi pe arii restrânse, va fi mai ridicată după 10 septembrie.

În Oltenia, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în primele zile (5 - 7 septembrie), când media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 13 - 14 grade, dar în perioada 8 - 11 septembrie vremea va deveni caldă, iar temperaturile diurne vor ajunge la medii de 27 - 28 de grade. Totodată, pe timpul nopţilor va fi în jur de 17 grade. În cea
de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 24 - 25 de grade şi ale minimelor de 12 - 13 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, cu caracter local şi temporar, va fi mai ridicată după data de 8 septembrie.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la începutul intervalului, când media maximelor va fi de 13 - 14 grade, iar cea a minimelor în jurul valorii de 6 grade. Totuşi, în perioada 8 - 11 septembrie, valorile termice vor creşte uşor, astfel că temperaturile diurne vor ajunge la medii de 17 - 18 grade, iar cele nocturne la medii de 9 - 10 grade. Pa parcursul ceşei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi unul relativ constant, cu medii ale maximelor în jurul a 14 grade şi minime de 5 - 6 grade. Local şi temporar vor fi ploi pe tot parcursul intervalului de referinţă, dar în jurul datei de 6 septembrie şi în perioada 9 - 12 septembrie vor fi averse mai frecvente, local însemnate cantitativ, asociate şi cu manifestări de instabilitate atmosferică, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vremea
Tagurile articolului:   anm  meteo  vreme 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Cum va fi vremea. Meteorologii anunță schimbări

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de...

Nouă alertă ANM! Unde plouă până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel