Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
În urmă cu trei ani, Antonia a trecut prin momente grele, chiar înaintea unui concert. Mai exact, înainte de a urca pe scenă, artista a aflat că o persoană dragă a decedat. Bunicul Antoniei s-a stins din viață, iar această veste a îngenunchiat-o pe durere pe artistă. Partenera lui Alex Velea se afla atunci în drum spre Galați și a fost nevoită să susțină spectacolul, deși era distrusă pe interior.
„Acum doi, trei ani, când eram în drum spre concert în Galați, am primit vestea că a murit bunicul meu. Eram terminată, am fost implicată cu mama să ajut, știam că o să se stingă, dar nu atât de repede. Nu aveam încotro, trebuia să fiu pe scenă', a spus Antonia în podcast-ul Amaliei Năstase.
Imediat după concert, artista a plecat imediat spre casă, fără să mai facă fotografi cu fanii. Ulterior, aceștia au criticat-o, fără să știe ce se ascundea în sufletul artistei.
„Am văzut cât de răi pot fi oamenii. Eu în seara aia nu am rămas să fac poze. N-am dat explicații, am sărit direct în dubă și am plecat. Am primit mesaje să-ți fie rușine că n-ai stat să faci poze, că am stat cu copilul în brațe în frig…', a continuat ea.
Artista, pusă la zid de către internauți că nu și-a botezat copiii
Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, de-a lungul timpului artista a trecut prin multe greutăți. Recent, frumoasa vedetă a vorbit în cadru unui podcast despre problemele cu care s-a confruntat. În urmă cu câțiva ani, Antonia a decis să divorțeze de fostul soț cu care are și o fetiță. Cu toate astea, abia în acest an divorțul s-a pronunțat și ea o femeie liberă din punct de vedere legal.
Artista a izbucnit în plâns când a venit vorba despre cei doi băieți cu care îi are cu Alex Velea. Antonia a dezvăluit motivul pentru care nu i-a botezat până acum pe micuți. Potrivit acesteia, ea în continuare purta numele de familiei al fostului ei soț, Vincenzo Castellano, iar cei mici de asemenea au luat numele bărbatului, deși erau ai lui Alex Velea.
Totodată, Antonia a precizat că a fost criticată de nenumărate ori pe rețelele de socializare din cauza faptului că nu și-a botezat cei doi băieți.
„Eu nu mi-am botezat copiii nici până în ziua de aziPentru că aveau alt numele. Nu purtau numele lui Alex. Mă judeca lumea. Îmi spunea că o să ard în iad, că o să ni se întâmple lucruri rele, că trăim în păcat. Că nu vreau să-i botez. Cum să crezi așa ceva… tu nu cunoști situația mea. Am vrut să termin treaba cu divorțul și am vrut să încep de la 0 cu nunta. Să iau numele lui și copiii la fel”, a mărturisit Antonia plângând.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Antonia bunic deces
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...