Antonia împlinește astăzi 33 de ani. Care este dorința artistei: Îmi doresc mult să...
Data publicării:
Antonia își serbează astăzi ziua de naștere.

Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului. Astăzi, vedeta își sărbătorește ziua de naștere, unde va fi înconjurată de cei mai buni prieteni și de familie. Antonia visa de mică să devină artistă, pentru că îndrăgea scena și muzica, încă de atunci.

"Îmi imaginam că voi fi artistă, pentru că îmi doream cel mai mult să fiu pe scenă, să cânt, doar că mă simt cu adevărat binecuvântată pentru tot ce am primit bun și frumos: o familie minunată, o carieră de care sunt mândră, prieteni puțini, dar foarte buni și pe care să mă bazez.", a declarat Antonia, potrivit click.

Care este dorința artistei

"Îmi doresc mult să am o piesă cunoscută în cât mai multe țări din lume și alte câteva planuri pe care le mai am pe plan profesional, dar pe care încă aș vrea să le țin secret.", a mai spus aceasta.

Ce spune Antonia despre fiica sa, Maya

Chiar dacă custodia Mayei a rămas la fostul ei soț, vedeta petrece foarte mult timp cu fiica ei, aceasta făcând foarte des naveta între cele două țări.

"Maya petrece timp și în România, și în Italia, unde are școala. Țin legătura cu tatăl ei, pentru că ne dorim amândoi tot ce este mai bun pentru Maya.

O vom susține în tot ceea ce își dorește să facă, dar simt că are înclinații spre partea artistică: îi place să cânte, să danseze.", a mai dezvăluit Antonia.

Dominic și Akim iubesc și ei lumina reflectoarelor

Nu doar Maya este atrasă de acest domeniu. Și cei doi băieți, pe care aceasta îi are cu Alex Velea, sunt fascinați de această lume.

"Le place mult și lor să cânte, să danseze, sunt fascinați de tatăl lor și încearcă să îl imite, să fie ca el. Le place cu siguranță în lumina reflectoarelor. Dar timpul va decide ce vor face, dacă vor urma aceeași cale ca noi.", a mai spus ea.

Ce spune Antonia despre războiul din Ucraina

Vedeta își arătat îngrijorarea și cu privire la războiul ce pare că nu se mai termină, din Ucraina. Antonia se roagă pentru refugiați și speră că această tragedie se va încheia curând.

"Este îngrozitor că ucrainenii suferă atât de mult și că trec prin momente atât de teribile. Mă rog și sper din suflet ca acest război să se încheie cât mai curând.", a spus Antonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aniversare  Antonia  copii  dorinte  planuri  zi de nastere 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel