Antonia, umilită de un fotograf celebru. Cum a reacționat vedeta: „Nu ești în cea mai bună formă”
Data actualizării:
Data publicării:
Antonia a fost la un pas de a pleca la o ședință foto, după ce Tibi Clenci i-a spus că nu e în cea mai bună formă. 

Tibi Clenci, celebrul fotograf care se află și în juriul emisiunii „Bravo! Ai stil”, a relatat un episod mai puțin plăcut, care a avut-o ca protagonistă pe Antonia. 

Celebrul Fotograf spune că avea de realizat coperta revistei In Style, cu Antonia în rol principal. Tema shootingului era prezentarea unor costume de baie și, implicit, al unui corp extrem de lucrat, ceea ce nu era cazul, la momentul respectiv, pentru Antonia. Tibi Clenci i-a spus atunci artistei că pentru acel shooting ar fi fost nevoie de mai multă musculatură, iar Antonia a interpretat remarca acestuia ca pe o jignire și a vrut să plece de la ședința foto. Acesta spune că s-a simțit foarte prost, la acel moment și că nu a dorit ca aceasta să înțeleagă că el ar considera-o „grasă” sau nepotrivită pentru acel rol. 


„Am rămas prieteni de atunci. Nu s-a întâmplat din cauza felului meu de a pune problema. Ea era afectată. Era o rumoare în jurul ei, se întâmpla ceva. Aveam de făcut un cover pentru InStyle. Aveam shooting pentru costume de baie. I-am zis, măi, Antonia, va fi nevoie de izometrie: conștientizarea fiecărui mușchiuleț. Se întâmplă să pierzi niște volume, shape-uri. Am făcut și Facultatea de Sport și știu ce înseamnă asta. Izometria era o soluție pentru a fi fit. I-am spus. Nu ești în cea mai bună formă. La ea a fost o percepție foarte rea cum că i-am zis că eu am făcut-o grasă', a povestit Tibi în emisiunea „Detectorul de minciuni', prezentată de Oana Radu.

 


 

Tibi Clenci, despre filtrele de pe rețelele de socializare și editarea excesivă a pozelor: ”Modificarea realității îți va fura și ultimul zâmbet”

 

În urmă cu ceva timp, Tibi Clenci a vorbit, într-un interviu pentru SPECTACOLA, despre fotografiile editate excesiv. 

 

SPECTACOLA: În era filtrelor de pe rețelele de socializare, ne confruntăm cu o avalanșă de poze editate.

Tibi Clenci : Suntem oameni... și mulți dintre noi, și la propriu și la figurat, purtam măști. Ne este treamă să ne arătam cu adevărat propria înfățișare. Slăbiciunile sunt momente ce trebuie îndepărtate, însă pentru aceasta ai nevoie de un colac de salvare. Descoperirea acestuia este un lucru ce ține de fiecare dintre noi.

 

„Realitatea iți vă oferi toată libertatea bucuriei”

 

SPECTACOLA: Care sunt cele mai mari greșeli, din punctul tău de vedere, în editarea fotografiilor din social media.

Tibi Clenci: Greșeala cea mai mare este aceea când o persoană din fotografia postată în social media nu mai seamănă cu cea care este în realitate.

 

SPECTACOLA: Ce gândește un fotograf profesionist când vede fotografiile „mutilate” prin filtrele care aplică machiaj, subțiază talia sau măresc șoldurile?

Tibi Clenci: Modificarea realității fară a depune un efort în a fi diferit sau diferită este un lucru ce iți vă fura și ultimul zâmbet. Daca vrei să fii altfel, apelezi la sport, iți mărești sau micșorezi volumul mușchilor și a stratului adipos. Daca dorești să fii alfel, atunci învață trucuri de make-up și astfel poți totuși ieși din casă mulțumit de tine însăți/însuți.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Antonia  grasa  shooting  tibi clenci 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel