„Au spus că trebuie să fiu operată de urgență, pe creier” Ana Baniciu, momente de coșmar. Cu ce probleme s-a confruntat artista
Data publicării:
Ana Baniciu a dezvăluit cu ce probleme de sănătate s-a confruntat, în urmă cu mai mulți ani. 

Ana Baniciu este una dintre cele mai apreciate artiste. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu drama care a marcat-o pe vedetă, încă de la o vârstă fragedă. Mai exact, fiica lui mircea Baniciu a suferit un accident când avea doar șase anișori, în urma căruia medicii i-au zis că va trebui să fie operată pe creier.

Ana Baniciu, momente de coșmar în copilărie

Ana Baniciu a povestit că totul s-a întâmplat în timp ce  era în vacanță la munte, alături de prietenele ei și familiile acestora. Artista a adormit pe un pat supraetajat, iar în timpul somnului, aceasta a căzut, impactul fiind destul de grav. 

„În anul 2000 aveam șase ani și eram la munte, la prietenii noștri cei mai buni de familie și la fetele lor, cu care petreceam foarte mult timp. Maică-mea a avut treabă la București, eu am rămas cu taică-meu acolo după Crăciunul și Revelionul petrecute tot acolo.

Și a zis taică-meu că mai rămânem acolo și eu nu voiam să  mă despart de copii. Nu știu de ce și cum, ei bine,  noi dormeam în niște paturi suprapuse. Patul suprapus nu avea bară din aia care să te țină, în caz că noaptea cazi și… am căzut. Am căzut noaptea în timpul somnului, practic, în timp ce dormeam. Ce a urmat a fost nasol. În căzătura mea am spart și un pahar. Erau destul de înalte paturile suprapuse, erau din lemn masiv. În mod curios, nu mi-am spart capul să curgă sânge, deși impactul a fost foarte puternic”, a dezvăluit Ana Baniciu pe contul ei de TikTok.

Ana Baniciu; „Taică-meu era terminat”

Artista a povestit că tatăl său s-a panicat foarte rău, astfel că a luat-o imediat și a dus-o la spital. În urma unui CT, medicii au descoperit că Ana avea un hematom lângă creier, din cauza impactului puternic. În urma mai multor investigații, s-a hotărât ca tânăra să urmeze un tratament cu antibiotic, deoarece era mult mai riscantă operația. 

„A doua zi m-am trezit vomitând, nu am mai cooperat așa cum cooperam. Eram foarte bleagă, dormeam non-stop. Taică-meu s-a speriat, evident, s-a urcat în mașină, a venit la București. I-a spus la interfon mamei să coboare, eu eram întinsă în mașină pe bancheta din spate. Taică-meu era terminat. Am ajuns la Floreasca și acolo mi s-a făcut un CT. Medicii au spus că, din cauza impactului foarte puternic, am un hematom lângă creier și trebuie să fiu operată de urgență pe creier, adică să mă chelească și să  mă taie. Aici mi-am dat seama ce responsabilitate are un părinte. Nu a fost nicio repercusiune. Am stat două săptămâni în spital. M-au ținut pe antibiotice, nu mai știu ce mi-au dat în perioada aia. Cert este că părinții au ajuns la concluzia că e mult mai riscant să mă opereze decât să nu mă opereze.  După șase luni, am fost la Timișoara, am făcut RMN-ul și nu mai aveam nimic. Eram curată ca lacrima”, a continuat să povestească Ana Baniciu.

Citește și: Andreea Marin, secretul unei siluete de invidiat. Ce dietă ține și cum arată meniul vedetei: „O mare varietate de feluri de mâncare gustoase ce se pregătesc rapid, în 2 până la 4 minute”

Fosta iubită a lui Cristian Boureanu mănâncă fără restricții. Când are de gând Cristina Belciu să se oprească: „Nu fac niciun sacrificiu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Ana Baniciu  copilărie  drama 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel