Aurel Pădureanu, în stare de șoc, după ce a primit o factură de 8.000 de lei: ”Puteam să cad jos, să se întâmple o nenorocire”
Data actualizării:
Data publicării:
Aurel Pădureanu și-a exprimat indignarea, cu privire la prețurile facturilor, care sunt uriașe.

Extrem de mulți români au fost afectați în această perioadă de scumpiri și, implicit, de facturile enorme la utilități. Printre aceștia se numără și mai multe vedete, care și-au arătat de mai multe ori indignarea cu privire la sumele uriașe pe care trebuie să le plătească pentru aceste servicii. Aurel Pădureanu nu face excepție și spune că a fost șocat în momentul în care a văzut facturile și, spune el, îl așteaptă pe proprietarul apartamentului să rezolve problema, pentru că el nu are de gând să plătească acea sumă nejustificată.

„Deocamdată nu se știe absolut nimic. Eu am fost plecat în Deltă, am cântat acolo. Dacă nu mă duc, ce să mănânc? A rămas ca proprietarul să se descurce. Este incredibil, 8.000 de lei să vină la bloc. Dacă nu aveam un sistem nervos foarte bine echilibrat, puteam să cad jos, să se întâmple o nenorocire. Nu se poate, a scăpat totul de sub control. Stai la bloc, indiferent că dai drumul la aerul condiționat sau la căldură, 8.000 de lei? Nu se poate.”, a declarat Aurel Pădureanu pentru ego.ro

Gheorghe Gheorghiu, întâmplare nefericită la benzinărie: ”Banii mei dispăruseră”. Ce s-a întâmplat cu artistul

Aurel Pădureanu stă în chirie

Mai mult, artistul spune că a avut noroc să mai prindă câteva evenimente pentru o sursă de venit în plus, dar nici așa nu ar avea cum să plătească sumele uriașe ale facturilor.

„Eu stau cu chirie. Dacă nu se poate, ce să fac, treaba lor, mă duc în audiență la ministrul Energiei, dacă se poate. Altfel, nu am altă cale. Nu am de unde să plătesc suma aceasta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am mai cântat cu băiatul, am fost plecat în Deltă. Am rămas cam singurul artist care mai cântă genul acesta muzical în România.”, a mai spus acesta. 

Cântărețul spune că dacă proprietarul apartamentului nu va reuși să rezolve această problemă, se va muta din acel loc. De asemenea, Aurel Pădureanu vrea cu orice preț să părăsească România.

„În niciun caz nu o să plătesc asemenea sumă, nu am de unde. La salariile din România, de unde să plătim? Oamenii sunt amărâți, nu au ce să mănânce. Majoritatea pensionarilor au probleme. Te uiți cum cumpără o banana, două, câteva pulpe de pui, ca să aibă ce să mănânce. De unde să plătească un pensionar asemenea sumă?

Rămân deocamdată până se reglementează treaba. Dacă nu, caut să mă mut în altă parte, că nu am încotro. Ne-au păcălit toți. Cornelia a murit îngropată, băgată în sac. Numai nenorociri am pățit. Constelația muzicii românești să fie băgată în sac, să moară așa cum a murit. Îmi doresc să plec din țara aceasta. Dacă nu, mă duc la Ambasadă și cer ca să plec din țară.”, a continuat artistul.

Mihai Trăistariu, copleșit de datorii, din cauza facturilor uriașe: M-a îngrozit. Am adus bani din bancă

Ce spune artistul despre prieteniile din domeniu

Soțul regretatei artiste Cornelia Catanga este foarte radical și când vine vorba despre prieteniile din domeniul muzical.

„Nu mai există prietenie. Omul nu are prieteni, succesul său are prieteni. La noi se predică de mulți ani să ne iubim și noi ne sfâșiem artiștii. Ce prietenie mai este între artiști? Nu există prietenie între artiști. Noi ne sfâșiem între noi. Nu am nevoie, mă descurc cu copilul meu.”, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aurel padureanu  facturi  scumpiri 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel