Ce decizie a luat Adela Popescu pentru a scăpa de kilogramele în plus: „Nu mai funcționa nimic”
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a trecut prin momente cumplite, după ce Teodora, fiica sa, a primit un diagnostic crunt, la doar 24 de ani. Tânăra a fost depistată cu cancer, iar fostul fotbalist a luptat din răsputeri să o salveze.
Teodora Stoica, fiica lui Meme Stoica, a venit la podcastul „Acasă la Măruță', unde a dezvăluit cum a aflat că are cancer. Teodora a recunoscut că i-a fost frică să vorbească despre acest subiect.
„Mi-a fost frică să vorbesc despre asta, pentru că nu îmi place să dau putere unei boli. Făceam masaj, cu maseurul de la Steaua, Cocolino, și mi-a spus: „Ai un nodul la gât, știai?” Și am fost la puncție, mi-a luat lichid, am primit mailul și am sărbătorit, că era benign. Am zis, mamă, perfect, am rezolvat și problema asta. Dar el tot creștea și am fost la Parhon.
Mă operez, a trebuit să fie tiroidectomie totală (eliminarea unei părți sau a întregii glande tiroide), că era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la os. Nu plâng… Eu nici n-am știut de metastazele la os, am aflat după mult timp.
După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv. Trebuie să iei o pastilă și să stai patru zile în spital. Singur. Dar eu aveam o mare frică de singurătate și după operație, când ești vai de capul tău, nu vrei să stai singur. Am făcut de două ori tratamentul cu iod, dar se vorbea atunci că trebuie să-l fac de 6-7 ori, dar am scăpat cu două terapii. Doctorul care a examinat proba a zis: „Cum se poate așa ceva, la o persoană atât de tânără?„. Nu înțelegea, nu își explica. Și când pui întrebarea, e destul de rău. Asta a fost problema cea mai mare, jur, când îi vezi pe cei din jur și te simți vinovat că tu ai atras așa ceva, uită-te la oamenii ăștia ce le faci„, a dezvăluit fiica lui Meme Stoica.
Teodora a mers tocmai la Viena, acolo unde a beneficiat de un tratament cu citostatice, finanţat chiar de către Gigi Becali. Din fericire, tratamentul a dat roade.
Ai fost mereu credincioasă, te-ai apropiat de Dumnezeu după problema aceasta?', a întrebat-o Cătălin Măruță.
Nici tatăl meu nu era credincios. Și Gigi (n.r. Gigi Becali) ne-a spus: „Ăsta este un test, o să treci peste cu bine. Dar asta este toată ideea, să credeți în Dumnezeu”. Și cumva așa a fost. Odată ce mă rugam și mergeam la biserică, au dispărut cumva problemele. Și acum mă bucur de ce am, de clipa prezentă', povestește Teodora în podcastul amintit.
Daniel Șendre, fost jurnalist și fost oficial al DDB, a povestit momentele grele prin care a trecut familia Stoica în acele momente.
„Pe MM Stoica îl cunoaștem toți, în special cei de pe pagina mea. Rivali fiind, am făcut mișto de stelist din toate pozițiile, ne-am distrat pe seama lui, l-am ironizat, am postat fotografii deșucheate, cum e cea cu găleată pe cap, care îl transformase in idiotul perfect, ce să mai, am râs mult!
Astăzi însă e diferit. În urmă cu 3-4 ani, fiica lui a fost diagnosticată cu cancer. Singurul lui copil. Boala fusese descoperită târziu, deci se afla în stadiu avansat, după cum a dezvăluit ulterior presa. În termeni populari, asta înseamnă că nu mai erau prea multe de făcut, însă trebuia încercat, așa că familia Stoica s-a adunat de pe jos și a intrat în lupta în care au aruncat tot.
Bani, relații, lacrimi, rugăciuni, drumuri la spitale și mănăstiri, timp petrecut pe lângă uși din spatele cărora așteptau o speranță pentru a rămâne cu toții în viață. În tot acest timp, MM discuta fotbal la televizor, mergea în deplasări cu echipa, se certa cu oameni care îi răspundeau la contre în mass media, rivalii îi strigau „Sclavul» lui Gigi Becali”, iar peluzele continuau să scandeze refrenul celebru cu Teodora. Totul normal, așadar, pentru că MM n-a suflat o vorbă despre ce-l chinuia.
Cred că încercarea asta l-a apropiat și mai tare de Dumnezeu și e posibil să fi devenit vegan tot pentru a-și ajuta fata. „Nu mănânc nimic procesat, nu mănânc zahăr. Zahărul mi-l iau din fructe, proteină animală 20%, în rest 80% legume, fructe şi seminţe, dar cât mai crude, aproape nimic gătit”, dezvăluia Teodora, anul trecut, într-un interviu pentru Orange Sport. Interviu în care fata lui MM a mai lăsat să scape ceva. „Toate mesele sunt cu tata mâncăm aproape tot timpul împreună”.
Arogantul ăla e un tată de toată isprava! discreția și decența acestui bărbat sunt absolut remarcabile. Mă bucur pentru că familia a câștigat lupta cu cancerul. Mă bucur nespus pentru Teodora și pentru că pot să fac în continuare mișto de enervantul ăla. MM a primit șansa de la soartă să se mai poată numi om, tată și să le primească pe toate de la rivali și peluze, în picioare. Zâmbind chiar, deși chinul l-a albit fără vreme', a scris Daniel Șendre pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cancer meme stoica teodora
Bursucu' a vorbit despre un...
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Bursucu' a vorbit despre un...