Averea impresionantă pe care Minodora a strâns-o până acum: „Dacă eram în altă țară ar fi fost mai mult”. Vrea să se mute definitiv din România
Data publicării:
Minodora și-a deschis sufletul și a dezvăluit mai multe lucruri care o macină în prezent, motiv pentru care își dorește chiar să-și părăsească și țara natală.

Minodora este una dintre cele mai consacrate artiste din România, cu o carieră ce se întinde deja de ani buni de zile. În acest sens, și banii adunați sunt unii destul de semnificativi, subiect despre care celebra cântăreață nu s-a ascuns să vorbească. Astfel, invitată în emisiunea moderată de Cristina Șișcanu, „După faptă și răsplată”, aceasta a dezvăluit care este averea pe care a reușit până în prezent să o adune. 

„Ce avere materială ai acumulat până acum?”, a fost una dintre întrebările primite de Minodora.

„Peste jumătate de milion de euro, peste, în atâția ani de carieră. Dacă eram în altă țară ar fi fost mai mult. Până într-un milion de euro, nu ajung. Am investit în imobiliare. Știu că vreau să ne mutăm, în ce condiții nu știu. Testez mai întâi, dacă ne place, să ne acomodăm, stăm în chirie 2,3 ani și lăsăm aici tot ce avem. E mare lucru? Vedem 2 ani dacă ne place țara respectivă, dacă putem trăi.”, a fost răspunsul oferit de artistă.

VEZI și: Minodora nu mai doarme cu soțul ei în același pat. Ce a făcut-o pe artistă să ia decizia radicală: „Nu pot”

De ce vrea să plece în America definitiv

Chiar dacă sunt mulți români care o îndrăgesc și o ascultă în continuare, Minodora și soțul ei au luat o decizie radicală, în ceea ce privește viitorul lor. Cei doi vor să se mute împreună cu copilul lor în America și să părăsească definitiv țara natală. Nu sunt siguri dacă vor reuși să se adapteze peste ocean, motiv pentru care artista spune că pentru început vor să facă un test pentru câțiva ani, după care să-și achiziționeze chiar și o proprietate. 

„Îmi place că oamenii au atitudine în America, au un vibe bun, în sensul în care toată lumea te salută. Mai bine mă salută fals, decât să-mi arate fața cu lămâie. Asta o dată, faptul că lumea e mai relaxată, te salută, acolo nu ți se permite să jignești pe oricine, există chestia asta. Femeia de serviciu din America nu-ți permite să o tratezi cum vrei, are atitudine. Nu există să te iei de aspectul unei persoane, sunt oameni care au un defect la ochi și te trezești vorbind, de ce să spui asta? În loc să spui „Ferească Dumnezeu”, pentru că are o problemă.”, a continuat Minodora să explice.

Citește și: Cum a slăbit Minodora 40 de kilograme. Artista mănâncă inclusiv prăjeli, dar are un secret prin care ține cântarul sub control

Nu-i place atitudinea pe care o au românii

Au fost mai multe lucruri care au determinat-o pe artistă să-și părăsească complet țara natală, în ciuda lucrurilor frumoase care o leagă de România. Invidia și frustrarea oamenilor sunt primii factori care au contribuit în acest proces. 

„Am avut 100 de kilograme, „grasă, grasă”. M-a acceptat și m-a iubit lumea, dar mai erau care îmi spuneau așa. Le mai spuneam dacă am mers și le-am mâncat lor mâncarea. Atunci îți vine să te duci, nu am deranjat pe nimeni. Atât timp cât eu nu deranjez, nu mă bag în viața nimănui. Nu am cum să fiu de acord cu asta, cu frustrările.”, mai spune ea.

VEZI și: Ce moștenire i-a lăsat Mioara Roman Catincăi. Cum se simte vedeta după moartea mamei ei: „Sunt împăcată”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel