Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Axinte a fost anchetat într-un dosar deschis în urmă cu opt ani și în care a avut calitatea de suspect. Ion Petrescu a avut mai multe audieri la DNA, fiind anchetat în dosarul de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor DNA, actorul a fost acuzat de șantajarea lui Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa din București. Actorul ar fi încercat să obțină bani de la acesta, în numele lui Dan Diaconescu, pentru ca acesta să înceteze să-l mai menționeze în emisiunile sale.
Managerul spitalului Malaxa, l-a denunţat pe Ion Petrescu, alis Axinte, într-un dosar de trafic de influenţă. Medicul îl acuză pe Axinte că ar fi cerut suma de 5.000 de euro pentru un contract de publicitate cu fostul post de televiziune.
Decizia Tribunalului București, emisă la 2 octombrie 2020, arată că actorul a semnat un acord de recunoaștere a acuzațiilor. Ca urmare, pedeapsa cu închisoarea a fost cu suspendare „sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”. Suplimentar, actorul va executa muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile, „fie la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6”, se arată în decizia instanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor axinte inchisoare ion petrescu
Iată ce-ți rezervă astrele...