Băiatul bolnav al lui Mădălin Ionescu a împlinit 17 ani: ”Sper sa vină o zi în care vulnerabilitățile voastre să nu mai fie repudiate”
Data actualizării:
Data publicării:
Sărbătoare mare în familia lui Mădălin Ionescu. Băiatul ce mai mare, din prima căsătorie, împlinește 17 ani.

Mădălin Ionescu a fost și este una dintre cele mai curajoase vedete din showbizul românesc. Chiar dacă a ales să plece din televiziune, cu gândul să petreacă mai mult timp cu fetița lui, Petra, acesta nu își uită fanii, mai mult, îi ține la curent cu tot ce se întâmplă în viața lui. 

Astăzi de ziua băiatului, din prima căsătorie, Mădălin a transmis un mesaj emoționant. În mesaj acesta prezintă un regret pe care îl are față de destinul lui Filip.

”La mulți ani, Filip, băiatul meu iubit ! 17 ani, o vârstă la care ai fi purtat în suflet un mix de trăiri și sentimente, de aspirații și de pasiuni, dacă̆ nu erai încorsetat de o anumită̆ infirmitate. Știu că ești protejat de dragostea noastră̆ și te bucuri de fiecare zi, fă̆ră să observi , aș̦a cum am mai spus, cât de puține șanse au tinerii speciali în societatea românească̆”, a scris Mădălin Ionescu la postarea de pe contul lui de facebook.

Mai mult, vedeta speră ca lucrurile să meragă spre o normalitate, iar problemele copiilor  cu dizabilități să fie cât mai repede remediate. 

”Sper, însă, că lucrurile se vor schimba și aici, iar copiii și adolescenții ca tine vor primi o atenție mai mare și un sprijin mult mai ferm. Sper să vină o zi în care vulnerabilitățile voastre să nu mai fie repudiate, ci remediate, iar calitățile multiple, uneori chiar uluitoare, să fie descoperite și apreciate. Te iubesc”, a mai adăugat vedeta pe contul lui de facebook.

Reamintim faptul că, Mădălin împreună cu soția lui, Cristina Șișcanu  au vorbit, anul trecut, fără nicio reținere despre problemele cu care se confruntă Filip, băiatul lui. 

„Filip a avut o neşansă, a fost un caz special. Cu el am făcut mari eforturi, deşi când ai un copil care trece printr-o dramă, nu poţi spune că ai făcut suficient. El nu prea mai poate fi ajutat. Când ai neuronii prăjiţi, ce să mai faci? Filip s-a născut perfect sănătos, normal, dar a luat virusul varicelei la vârsta de două luni, iar vaccinul nu exista la noi. În România nu era, nici medicii nu erau suficient de informaţi. Acum, fizic vorbind, el are încă foarte multe din abilităţile unui om normal. Dar mi-e foarte greu să-mi imaginez că va fi integrat… Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă! Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă. Neputând să vorbească, a trebuit să-şi dezvolte alte abilităţi”, a declarat Mădălin Ionescu.

„În mod normal, vaccinul ăsta se face la vârsta de doi ani, doar că, atunci când a fost Mădălin în Germania, medicii i-au spus că ar fi trebuit să îi fie administrat lui Filip imediat după infectare”, a declarat Cristina Șișcanu. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Cristina Siscanu  Filip  Madalin Ionescu  spectacola  vedete 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite




pixel