„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Medicul Răzvan Ene, specialist în ortopedie și traumatologie, a explicat care sunt cauzele tulburărilor de mers, modul în care aceste pot fi remediate, dar a și făcut câteva recomandări în privința tipului de încălțăminte care să ne ajute să avem un mers sănătos și plăcut, pe termen cât mai lung.
”Sunt o serie de examene atât clinice, cât și imagistice, care se pot face. Unul care îmi vine în minte acum se numește plantogramă. Piciorul se pune pe un aparat și se văd zonele de presiune și cele unde ar trebui să fie presiune și nu este. Și aici ne referim la diformități ale piciorului, în primul rând”, a explicat dr. Răzvan Ene, specialist în ortopedie și traumatologie, la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
În funcție de tipul de diformitate vorbim de metodă de corecție conservatoare, adică pur și simplu, în sensul acesta o încălțăminte adecvată sau acele talonete/branțuri care se pun în încălțăminte ar putea fi suficiente. Dacă vorbim de diformități severe, atunci, cu siguranță acestea vor avea indicație chirurgicală.
Potrivit medicului, problemele minore ale mersului se corectează prin metode externe: încălțămintea.
”Cel mai frecvent fenomen întâlnit este prăbușirea boltei plantare, pentru care există talonetele de redresare. Desigur, mai sunt afecțiuni dobândite, în special într-o manieră degenerativă, la pacienții vârstnici, la acer apar acele ciocuri la nivelul călcâiului.
Și pentru această situație, pacientul, evident, de durere își modifică mersul și caută să calce și să pună presiune pe anumite zone ale piciorului astfel încât să le descarce pe cele afectate de procesul degenerativ și într-o astfel de situație, desigur, există talonete cu silicon în zona posterioară, o cameră liberă cum se mai numește, protejează zona, practic o descarcă”, a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: balerini pericol sănătate
Consumul de apă, un gest atât...