Bărbatul care și-a ucis fosta concubină și pe fiul acesteia va fi evaluat neurologic şi psihiatric
Data publicării:
Bărbatul din comuna Mihăeşti care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia, apoi a încercat să se sinucidă, va fi supus, luni, unei evaluări neurologice şi psihiatrice, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.

O femeie din comuna argeşeană Mihăeşti şi fiul ei, în vârstă de 15 ani, au fost omorâţi, duminică, de un bărbat care ar fi fost concubinul acesteia şi care, ulterior, a încercat să se sinucidă.

Potrivit unor surse judiciare, dubla agresiune a fost comisă în zona bisericii din satul Drăghici, atacatorul fiind fostul concubin al femeii. Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au găsit mai întâi cadavrul copilului, care prezenta leziuni în zona capului, iar cadavrul femeii a fost descoperit ulterior, în curtea lăcaşului de cult, având o rană adâncă la gât.

Agresorul a fost imobilizat de poliţişti în timp ce încerca să se sinucidă, provocându-şi tăieturi cu cuţitul în zona gâtului. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că pacientul a intrat în operaţie, prognosticul medicilor fiind rezervat.


"Bărbatul a fost adus, duminică, (...) în stare de semiconştienţă. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiştii din Unitatea de Primiri Urgenţe, a fost dus în sala de operaţii. Intervenţia chirurgicală a decurs bine. După o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secţia ORL. Este conştient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic şi psihiatric", se precizează într-o informare transmisă de SJU Piteşti.

 

Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: arges  barbat  biserica 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel