Bia Khalifa, descalificată de la Sunt celebru, scoate-mă de aici, după ce a scuipat o concurentă. Ce a putut să-i spună artistei
Data actualizării:
Data publicării:
Bia Khalifa a fost descalificată din concursul Sunt celebru, scoate-mă de aici, în urma scandalului pe care l-a avut cu Ami. 

Bia Khalifa și Ami s-au certat ca la ușa cortului, după ce vedeta site-urilor pentru adulți ar fi suspectat că artista a bârfit-o. Deși Ami a negat acest lucru, furia influeceriței a fost de neoprit, culminând cu un gest care a scos-o din concurs. Bia Khalifa a scuipat-o pe Ami, iar producătorii emisiunii au decis să o scoată din concurs pe blondină, potrivit Fanatik.

Dan Negru o desființează pe Bia Khalifa: „Are 8 clase primare. L-a umilit și înjurat la tv pe actorul Cornel Palade”

Bia Khalifa, copilărie traumatizantă. Tatăl ei o obliga să mănânce insecte: „A devenit foarte agresiv”


Scandalul dintre Bia și Ami

Redăm, mai jos, o parte din una dintre discuțiile tensionate pe care cele două vedete le-au avut în cadrul show-ului. 

Bia: Atât ştiţi. Să vorbiţi pe la spate.

Ami: Bia, am încercat să-ţi zic.

Bia: Taci, fă, când vorbesc eu şi liniştea tace. Du-te, aşa.

Ami: Am ales să plec, să evit, pentru că ieşea un adevărat circ. Dacă mă pun cu ea, nu ştiu cât de bine ar ieşi, oricum e foarte multă tensiune în camp.


Bia: Du-te-n p(/&a mea de z&%¤#%ă! Bă, pe astea le bat, frate, să-mi bag p***a, o să vedeţi la televizor. Merită. Ce am auzit eu… Vorbesc prost.

Ami: Tocmai am fost făcută c()/ă.

Bia: Bă, nu am bătut o fată în viaţa mea, dar n-au tupeu să spună mai multe chestii’

 

Mesajul lui Ami, după ce a fost umilită de Bia Khalifa

 

”Sunt plină de recunoștință pentru tot ceea ce am și pentru tot ceea ce iubesc! Nu de altă, dar show-ul asta m-a surprins în toate modurile posibile. Plăcute și mai puțin plăcute. M-a trezit la realitate și-am descoperit că cel mai teamă nu mi-a fost de animale, ci de oameni. Însă tot de la ei am învățat acolo și cum să mă apar.

Nu mi-a fost greu să dorm pe scânduri, nici să beau shake-uri scârboase, ori să îndur foamea. Ci -singurătatea – pentru prima oară am simțit-o pe pielea mea la modul cel mai serios. Am plecat să experimentez ceva nou – iar “noul” a venit și sub forme neașteptate. Pentru prima oară în viață mea am primit -bullying- neplăcut, însă am trecut și de testul asta”, scria Ami pe Instagram. 

 

Bia Khalifa l-a înjurat și pe Cornel Palade

 

Cornel Palade a avut o primă reacție după scandalul de la Sunt Celebru, scoate-mă de aici. 

Cornel Palade s-a întors în România, după experiența de la Sunt celebru, scoate-mă de aici. Deși toată lumea aștepta o reacție din partea sa, după scandalul din junglă, actorul, diplomat, s-a abținut de la a comenta cele petrecute, până azi. 

 

Cornel Palade, jignit de Bia Khalifa la „Sunt celebru, scoate-mă de aici'

Deși la începutul competiției păreau că se înțeleg de minune, Cornel Palade și Bia Khalifa au ajuns la cuțite. Totul ar fi pornit de la un vas nespălat. Blondina nu s-a mai putut abține și l-a înjurat pe Cornel Palade. 

„Astăzi, Cornel a manipulat situația și a încercat să dea vina pe mine fiindcă nu a vrut să-și asume că Anisia s-a chinuit să spele oala, după ce eu i-am spus să nu prăjească orezul', a spus Bia Khalifa în timpul emisiunii. 

Ulterior, aceasta a început să îl jignească pe Cornel Palade. 

'Spune în p&%@ mea tot! Nu mai manipula că nu te crede nici dracu! Te credea în primele zile, nu acum', i s-a adresat tânăra lui Cornel Palade.

Cum a reacționat Cornel Palade

Fără să stea prea mult pe gânduri, Cornel Palade i-a dat imediat replică vedetei din online. 

'Ăsta e un mod sălbatic de a te manifesta și un om civilizat nu face așa ceva. Mi se pare o mârlănie absolută, jegoasă, din partea unei femei. Punct. A vorbit foarte urât și a fost un atac la demnitate, iar asta mă deranjează cel mai mult. Eu nu pot să funcționez în sistemul ăsta. Nu pot. Voiam să îți spun că ai un comportament mizerabil, atât', a adăugat și Cornel Palade.

Blondina nu s-a oprit și a continuat jignirile la adresa colegului său. 

 'Eu vorbesc cum vorbesc și în viața de zi cu zi, nu mă abțin. Ăsta e vocabularul meu! Eu nu trebuie să îți dau ție explicații. Nu tu m-ai crescut. Tot mincinos ești în fața mea'.

 

 

Replica lui Cornel Palade, după ieșirea din concurs

Acum, Cornel Palade vorbește, pentru prima oară, despre cearta pe care a avut-o cu Bia Khalifa. 

„Bia Kalifa este o fată care are un mic în minte ce îi spune odată să vorbească frumos, o dată să vorbească urât. Este greu cu ciudățeniile!', a declarat actorul, pentru click.ro.

Ce spune actorul despre ceilalți concurenți.

„În timpul liber jucam fazan cu toată lumea, că să treacă timpul mai ușor. M-am înțeles foarte bine cu Cristi Mitrea la acel joc, chiar am lucrat bine împreună. Eu sunt un tip care se poate înțelege cu toată lumea, însă, iată că cu unii dintre ei nu m-am putut înțelege. Mâncarea este o ciudățenie. Este ușor să te uiți la acele lucruri pe care trebuia să le mânânci. Mai greu este să le mănânci. Sunt iuți. Au tot felul de gusturi'.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ami  bia khalifa  sunt celebru 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel