Bianca Drăgușanu, sfaturi pentru femeile cu depresie. Care sunt activitățile recomandate: „Nu îți trebuie neapărat mulți bani”
Data publicării:
Bianca Drăgușanu vine în susținerea femeilor care suferă de depresie.

Bianca Drăgușanu le-a transmis femeilor care o urmăresc, și nu numai, câteva sfaturi și cuvinte de susținere pentru a le ajuta să combată depresia și momentele grele. Diva a punctat câteva activități pe care acestea le pot face atuncicând sunt cu moralul la pământ, iar conform tuturor studiilor, depresia și stresul sunt doi dintre cei mai mari dușmani ai oamenilor, în acest secol.

Ce le spune Bianca femeilor cu depresie

Bianca a mai spus că zilnic își ține fanii la curent cu tot ce face, dar și că împărtășește cu aceștia toate experiențele de care are parte. Ea își susține fanele să-și întrețină unghiile, părul, să meargă la sală și să mănânce sănătos.

„Dau sfaturi zilnic pe Instagram-ul meu și aș putea să îmi fac și o emisiune despre asta. În primul rând sfatul meu e să se iubească pe ele. Iubește-te pe tine și apoi restul. Prețuiește-te, îngrijește-te, investește în tine, în unghii, manichiură, pedichiură, coafură, fii tot timpul spălată pe cap, fii tot timpul fresh, du-te la sală, mănâncă sănătos, îmbracă-te frumos.

Nu îți trebuie neapărat multi bani să te îmbraci frumos. Eu sunt fan al unui magazin ce se regăsește în toate mall-urile, de exemplu. Eu cumpăr zilnic de la acest brand și periodic le fac retur la ce nu îmi place. Ăsta e sfatul meu, să se prețuiască, să se iubească mai mult pe ele, să se pună pe primul loc în orice fac. În viața asta nu te poți baza decât pe un singur om, pe tine. Iar dependența asta că fericirea vine din jumătatea celuilalt sau ceva de genul ăsta, nu există. Niciodată nu am gândit așa, eu nu mi-am permis niciodată să fiu în depresie sau să sufăr. Nu am timp să sufăr că sunt prea ocupată să iubesc și să fiu fericită. Care e aia depresie, aia suferință?”, a declarat Bianca Drăgușanu, potrivit ciao.ro.

Vezi și: Bianca Drăgușanu, declarații uimitoare: „Căsătoria dăunează sănătății și libertății”. Ce spune despre relația cu Gabi Bădălău

Vezi și: Cristi Brancu, declarații neașteptate despre Bianca Drăgușanu. Motivul pentru care prezentatorul și-a schimbat părerea despre ea: „O să găsim o cale pentru a fi în aceeași emisiune”

Vezi și: Bianca Drăgușanu, apariție provocatoare în costum de baie: „Tu ai idee câte infarcte o să fie? Ești perfectă”

De ce nu își face planuri

Bianca a afirmat că nu își face niciodată planuri deoarece nu le pote respecta, deși este o persoană foare punctuală și disciplinată. Ea chiar menționeză un exemplu în discursul său spunând că, luând un bilet cu șase luni în urmă, deși îl lua ieftin, uita de el și de vacanță.

„Nu îmi fac planuri pentru vară pentru că am niște proiecte în dezvoltare, îmi mut atelierul și consider că e o prioritate. Iar dacă vreau să plec în vacanță, plec oricând, plec în weekend, nu am planuri pentru vară că nu mai sunt pe vechi să îți faci biletele de avion cu 6 luni și oricum le pierdeam dacă le făceam cu 6 luni înainte. Că le făceam cu 37 de euro și când era să plec uitam că le-am luat.

Eu sunt genul: e vară, e iulie, hai la mare. Unde? Acolo, hai. Sun să văd dacă nu e nevoie de mine pe undeva și plec. Eu nu sunt omul care să își facă planuri. Sunt un om punctual și foarte oganizat, dacă zic ceva, aia fac, dar că să îmi fac planuri nu mi-a ieșit niciodată. Fără planuri, nici de Crăciun, nici de vară, de nimic.”, pentru sursa precizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: badalau  Bianca Dragusanu  depresie  sfat 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel