Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
''Sentinţa şi pedepsele aplicate lui Bill Cosby au fost anulate şi acesta trebuie pus în libertate'', a precizat instituţia cu cel mai înalt grad de jurisdicţie din statul american la finalul unei lungi motivări, pe 79 de pagini, referitoare la cazul actorului.
Cu puţin înainte de ora locală 14:30 (18:30 GMT), creatorul serialului ''The Cosby Show'', în vârstă de 83 de ani, a ieşit pe poarta penitenciarului SCI Phoenix, din Collegeville, Pennsylvania, unde îşi ispăşea pedeapsa în urma sentinţei primite în septembrie 2018, când a fost condamnat pentru că a drogat-o şi agresat-o pe Andrea Constand după ce a invitat-o la domiciliul său în 2004.
Miercuri seară, în faţa locuinţei sale, actorul a apărut înconjurat de avocaţi şi de purtătorul de cuvânt, însă nu a dat nicio declaraţie, arătând doar semnul victoriei cu două degete. Actorul, pe numele său complet William Henry Cosby Jr., a fost condamnat la o pedeapsă de minimum trei ani de închisoare (10 ani maximum), care corespunde aproximativ duratei petrecute deja în penitenciar.
Curtea Supremă precizează în decizia sa că procurorul însărcinat cu acest dosar a decis neînceperea urmăririi penale pentru a-l determina pe actor să depună mărturie în cadrul unei proceduri civile intentate de reclamantă, pe care actorul a acceptat-o. În timpul acelei audieri, Bill Cosby a recunoscut că i-a dat Andreei Constand un sedativ puternic, după care a atins-o într-o manieră nepotrivită interpretând lipsa unei reacţii din partea acesteia drept consimţământ.
Mărturia actorului a fost folosită împotriva sa în cadrul procesului penal, când un alt procuror a decis, câţiva ani mai târziu, să redeschidă dosarul, au mai precizat magistraţii, care au spus că decizia luată este una tehnică şi nu de fond.
''Atunci când un procuror ia o decizie publică cu intenţia de a constrânge acuzatul la anumite acţiuni care sunt în detrimentul său (câteodată chiar la sfatul avocaţilor), a-i refuza dreptul de a beneficia de această decizie este un afront la principiul fundamental al echităţii'', au mai spus judecătorii.
Condamnarea lui Bill Cosby a fost considerată prima sentinţă în urma mişcării #MeToo şi o victorie în lupta împotriva violenţelor sexuale îndreptate asupra femeilor. Ulterior, producătorul Harvey Weinstein a fost găsit vinovat pentru agresiuni sexuale şi condamnat, în martie 2020, la 23 de ani de închisoare. Un alt proces important, care îl vizează pe cântăreţul R. Kelly, acuzat tot de agresiune sexuală, urmează să înceapă în august la New York, notează Agerpres.
Întruchipând un tată ideal în emisiunea sa de televiziune ''The Cosby Show'', actorul, unul dintre primele persoane de culoare care au dobândit notorietatea în televiziunea americană, a fost acuzat de circa 60 de femei de agresiuni sexuale şi chiar de viol, acuzaţii care au depăşit însă termenele de prescripţie.
''Sper că această decizie nu va descuraja victimele de a mai semnala agresiuni sexuale'', a reacţionat procurorul Kevin Steele, care l-a pus sub acuzare pe Cosby, într-un comunicat. ''Credem în continuare că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar cei care sunt bogaţi, celebri şi puternici'', a precizat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: International
Tagurile articolului: actor agresiune sexuala bill cosby inchisoare
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...