Ce face Cristina Joia când nu schimbă destine la Visuri la cheie? Detalii surprinzătoare despre viața ei de zi cu zi: „Cred că pur și simplu mă face fericită”
Filmul „Kingdom of Judas”, o producţie românească, vorbită integral în limba engleză, va avea premiera în cinematografele din toată țara din 12 aprilie. „Kingdom of Judas”, tradus „Regatul lui Iuda”, este un thriller regizat de Sabina Lisievici, în care sunt distribuiți în rolurile principale Oana Cârmaciu (Maria Blaga), cunoscută pentru rolurile ei din seriale TV și Bogdan Iacob (Dean Hart). Într-un interviu exclusiv acordat pentru Spectacola, Bogdan Iacob a făcut dezvăluiri din culisele acestei producții de excepție.
Spectacola: Poți să ne povestești puțin despre personajul tău? Care sunt trăsăturile principale și cum te-ai pregătit pentru a intra în pielea lui Dean?
Bogdan Iacob: Dean Hart este un superstar, un rocker ajuns pe culmile succesului și se comportă ca atare. Are o personalitate puternică care de cele mai multe ori îi provoacă multe probleme. Îi place să-și trăiască viața la limită în fiecare secundă. Ca sa mă pregătesc pentru acest personaj am urmărit diferiți artiști cum ar fi Damiano David de la Maneskin sau Chris Cornell, dar cele mai multe trăsături le-am găsit în timpul repetițiilor pentru film.
Spectacola: Ce te-a atras cel mai mult la personajul tău?
Bogdan Iacob: Cel mai mult m-a atras faptul că e o persoană atât de diferită față de mine, de cum sunt eu în realitate. M-a atras, cred, drumul pe care a trebuit să-l parcurg ca actor până la personaj. Dean este o persoană care la prima vedere poate părea chiar și superficial, dar la o analiză mai atentă in interiorul lui poți descoperi o lume întreagă, o lume complexă plină de nesiguranță, temeri, lucruri cu care putem empatiza puternic.
Spectacola: Cum crezi că îl va percepe publicul pe Dean?
Bogdan Iacob: Probabil la început Dean va fi perceput că orice alt star care își cunoaște poziția și nu îi e frică să arate asta, dar pe măsură ce evoluează filmul eu cred că balanța se va schimba iar Dean va fi perceput și într-o altă lumină.
Spectacola: Cum a fost experiența de a juca într-un film vorbit integral în limba engleză?
Bogdan Iacob: A fost o experiență extraordinară. Munca pentru acest film deși a fost foarte grea, a fost și foarte frumoasă. Ne-am pregătit fiecare pentru acest aspect. De la repetiții ne-am acordat timpul și atenția necesară pentru limba engleză, mai ales pentru pronunție.
Spectacola: Ce te-a atras cel mai mult la acest proiect și cum crezi că va fi perceput de publicul român și de cel internațional?
Bogdan Iacob: M-au atras foarte multe aspecte la acest proiect: scenariul, personajul meu, colegii mei actori, echipa super talentată și mai ales acest milestone faptul că este primul film românesc, cu o distribuție sută la sută românească, în care se vorbește sută la sută în engleză.
Spectacola: Cum a arătat o zi de filmare? De obicei, cât de mult timp petreceai pe platou și care erau principalele etape ale procesului de filmare într-o zi obișnuită?
Bogdan Iacob: Zilele de filmare au fost foarte frumoase, am filmat în niște locații superbe lângă Alba Iulia, București și multe altele. O zi de filmare arata așa: ajungeam la locație, repetam textul, machiaj, costume, repetiție în spațiu și apoi ... Acțiune! Schimbam locația și o luam de la capăt.
Spectacola: Există o anumită secvență din filmul „Kingdom of Judas” care ți-a rămas întipărită în minte sau care a fost mai dificilă sau mai provocatoare pentru tine? Poți să ne împărtășești experiența ta în timpul filmărilor acelei secvențe?
Bogdan Iacob: Ah, sunt multe secvențe pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi, dar după ce va ieși filmul. Însă vreau să amintesc o secvență în care eram o bună parte din distribuție așezați la o masă și nu pot să-mi scot din minte cum între duble eram atât de fericit și recunoscător că sunt acolo și că fac parte din acest proiect alături de ei, mulți prieteni cu care încă joc în spectacole de teatru.
Spectacola: De ce crezi că ar trebui ca publicul să vadă acest film și ce anume consideri că îl face special?
Bogdan Iacob: Pentru că filmul „Kingdom of Judas” este un film de acțiune, un thriller, filmat în locații superbe, cu o distribuție extrem de talentată, cu un scenariu foarte bine scris, un film ce stârnește un vulcan de emoții pentru public. Un film ce nu merită ratat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Cinematografie
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Pozele în care celebrul actor...
Vă prezentăm programul de joi,...
În filmul „Retreat Vama...