CRBL a bifat a doua intervenție din viața sa în decurs de o lună, la 46 de ani: „Am trecut la etapa următoare. Viața este mult prea scurtă”/ Foto
Autorităţile palestiniene au anunţat, săptămâna trecută, o interdicţie de circulaţie de 14 zile în timpul nopţii şi în week-end, în Cisiordania, în încercarea de a stopa "răspândirea îngrijorătoare" a virusului.
Palestinienii şi pelerinii sărbătoresc în mod tradiţional începutul festivităţilor de Crăciun la Betleem cu aprinderea bradului de Crăciun. Mulţimea se adună în Piaţa Manger din faţa Bisericii Naşterii Domnului, construită în locul în care s-ar fi născut Iisus, pentru a asista la spectacol.
Dar anul acesta doar câţiva jurnalişti au putut participa la ceremonia care se desfăşoară în fiecare an începând din 2008.
Constrâns de interdicţia de circulaţie, premierul palestinian Mohammed Shtayyeh a aprins bradul din biroul său din Ramallah, datorită unui dispozitiv asigurat de municipalitate, a precizat Carmen Ghattas, responsabil pentru relaţii publice al oraşului, potrivit Agerpres.
Cisiordania, teritoriu palestinian cu 2,8 milioane de locuitori ocupat din 1967 de armata israeliană, a înregistrat 71.703 cazuri de contaminare cu coronavirus, dintre care 678 decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: Betleem brad covid-19
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...