Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Proiectul, intitulat "Brăila - Tărâmul pescăresc de altădată", a fost depus pe Programul Operaţional de Pescuit şi a avut o valoare de 1.350.000 lei.
"Hruba a apărut în anul 2010, an în care au început lucrările la corpul nou, construit pentru extinderea bibliotecii. În momentul în care s-a săpat fundaţia viitorului corp de bibliotecă, am văzut în acea săpătură câteva arce din cărămidă. Plecând de la aceste arce şi stabilind întinderea lor, am considerat că ar putea fi integrate ca şi un spaţiu neconvenţional în cadrul viitoarei biblioteci. Noi ne-am mutat în casă nouă în 2013, iar în 2014, pentru acel beci, cu o suprafaţa de 684 de metri pătraţi, am făcut un studiu de fezabilitate şi un proiect, tocmai pentru a putea a-l pune în valoare. Spaţiul ca şi suprafaţă utilă este de 205 mp şi din start l-am gândit ca pe un spaţiu multifuncţional. În prezent, el găzduieşte o expoziţie permanentă privind istoria pescuitului la Brăila, Dunărea fiind fluviul care a influenţat în mare măsură dezvoltarea oraşului, activitatea de pescuit având o contribuţie însemnată. Expoziţia va deveni itinerantă în toată zona pescărească a Brăilei", a declarat directorul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", Dragoş Neagu.
În paralel cu reabilitarea hrubei şi transformarea ei într-un spaţiu multifuncţional, a fost accesat un proiect de realizarea a unui parc, gândit ca un spaţiu de lectură şi relaxare în aer liber.
"Proiectul iniţial a fost pentru o structură integrată, noi am ales să realizăm până la urmă două structuri, un parc şi reabilitarea acestui beci, astfel încât să putem avea o suprafaţă verde cât mai mare. Parcul asociat beciului a fost oarecum uşor de integrat, întrucât noua structură reabilitată a beciului este prevăzută cu acoperiş înierbat, astfel încât, dacă ne uităm pe verticală la această zonă, este integral verde. Am încercat în acelaşi timp să facem un spaţiu de lectură în aer liber. Există un amestec între parc şi beci, prin amplasarea pe aceste zone de şezlonguri şi de scaune, astfel încât, în perioada de primăvară-vară, doritorii să poată să citească o carte în aer liber", a explicat Dragoş Neagu.
Directorul Bibliotecii Judeţene a mai precizat că are în plan ca, peste cinci ani, hruba să găzduiască, în afară de activităţile culturale, şi un hub dedicat oamenilor de afaceri din zonă.
"În aceste spaţii, vom încerca să realizăm cât mai multe activităţi dedicate culturii, vom amenaja şi o cafenea literară. Ne gândim ca, peste cinci ani, să facem un hub în zona respectivă, astfel încât să ajutăm firmele nou înfiinţate să colaboreze şi să avem o mică contribuţie şi în zona mediului de afaceri", a completat Dragoş Neagu, potrivit Agerpres.
Potrivit Corinei Ciuraru, şef serviciu automatizare în cadrul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", parcul realizat pentru ca brăilenii să petreacă timp în compania cărţilor sau pentru oricare alte activităţi de recreere va fi dotat cu hamace şi balansoare şi va fi transformat într-o adevărată oază de desfătare şi de linişte.
"Parcul este un spaţiu în care noi ne dorim să realizăm activităţi de socializare, să atragem brăilenii să petreacă timp în compania cărţilor sau pentru oricare alte activităţi de recreere. Încă se lucrează la amenajarea parcului, vrem ca, anul viitor, să fie o adevărată desfătare, o oază de linişte. Plantăm tot felul de arbuşti. De exemplu, am plantat 65 de puieţi de lavandă, ne şi imaginăm cum va fi anul viitor, în vară. Tot pentru parc avem achiziţionate hamace, balansoare tip fotoliu în care brăilenii pot veni să răsfoiască o carte sau să petreacă câteva minute de relaxare. Anul viitor, parcul va arăta splendid, va fi un spaţiu extrem de plăcut", a spus Corina Ciuraru, potrivit Agerpres.
Hruba reabilitată prin proiect european se află în Centrul Istoric al Brăilei, care este declarat monument istoric de categoria A, respectiv cu valoare naţională, alături de ansamblul "Piaţa Traian", care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ansamblul "Strada Mihai Eminescu" din secolul al XIX-lea şi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din secolul al XIX-lea.
Grădina Mare este locul unde se păstrează cel mai bine urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, respectiv un lanţ de hrube cu caracter militar, care se întindea pe sub clădirile din Centrul Vechi al oraşului până la Dunăre. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani şi erau folosite drept căi subterane secrete, pentru transportul armamentului, bogăţiilor şi alimentelor direct către Dunăre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: centrul istoric braila
Pozele în care celebrul actor...
Vă prezentăm programul de joi,...
În filmul „Retreat Vama...