“Bravo, ai stil ! Celebrities” se apropie de final. Cine e vedeta care va pleca acasă cu 100.000 de lei
Data publicării:
Marea Finală “Bravo, ai stil ! Celebrities” va avea loc sâmbătă, 5 februarie, de la ora 20:00!

Câștigătoarea celui de-al șaptelea sezon al show-ului va fi desemnată în direct, în urma voturilor primite de la telespectatori,  și va intra în posesia premiului de 100.000 de lei

 

“Bravo, ai stil! Celebrities”, cel de-al șaptelea sezon al emisiunii care a reunit în rândul concurentelor pe unele dintre cele mai iubite celebrități feminine din România, ajunge la final pe 5 februarie. După luni de zile de competiție, timp în care au demonstrat, atât juraților cât și telespectatorilor, că își merită locul în concurs, duelandu-se stilistic, concurentele mai au de străbătut foarte puțin din această călătorie extraordinară.

Câștigătoarea celui de-al șaptelea sezon al show-ului va fi desemnată în direct, în urma voturilor primite de la telespectatori, și va intra în posesia premiului de 100.000 de lei.

 Inainte de Marea Finală, difuzată sâmbătă, 5 februarie, de la ora 20:00, concurentele Adina Halas, Amna, Bella Santiago, Raluca Dumitru, Ruxi și Viviana Sposub vor avea de înfruntat o bătălie stilistică majoră  în Semifinala ce se anunță extrem de tensionată și care va putea fi urmărită pe 29 ianuarie, de la ora 20:00.

Aflat la cel de-al șaptelea sezon, “Bravo, ai stil!”, show-ul care premiază stilul și atitudinea, a devenit rapid un fenomen național, generând comunități uriașe în mediul online, adevărate fan cluburi de sute de mii de iubitori ai show-ului.  Concurentele care au pășit în platoul emisiunii, în fiecare sezon al producției, au atras atenția unei țări întregi prin curaj, spontaneitate, atitudine și modul în care își pun în valoare personalitatea prin ținute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bravo ai stil 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel