Brigitte Bardot, refuză să se vaccineze anti-COVID: „Sunt alergică la toate produsele chimice”
Actriţa franceză Brigitte Bardot a suscitat joi o nouă polemică după ce a declarat, contrar recomandărilor autorităţilor franceze, că nu se va vaccina împotriva COVID-19, deoarece este "alergică la toate produsele chimice". 

Într-un interviu acordat revistei Gala, Brigitte Bardot, în vârstă de 87 de ani, a precizat că atunci când a călătorit în Africa a refuzat să se vaccineze împotriva febrei galbene, un vaccin obligatoriu pentru a putea intra în unele ţări de pe acest continent.

"Medicul meu mi-a întocmit atunci un certificat fals. Am fost în Africa şi m-am întors în plină formă", a explicat actriţa.

Protagonista unor filme ca "Et Dieu...créa la femme", de Roger Vadim, a asigurat că este pe deplin sănătoasă. Am desigur 87 de ani , dar nu îmi arăt vârsta. Nu am părul cărunt şi sunt slabă. Am o dublă operaţie de şold şi mă ajut de cârje, dar dacă ascult ritmuri de rumba, cha-cha-chá, vreun cântec al celor de la Gipsy Kings sau ceva flamenco, îmi vine să mă ridic şi să dansez", a spus ea în declaraţii preluate de postul LCI.

Brigitte Bardot a fost implicată în numeroase controverse în ultimele luni. În noiembrie, a fost nevoită să plătească o amendă de 20.000 de euro pentru insulte rasiste, declarând că locuitorii din Insula La Reunión "şi-au păstrat genele sălbatice".

În februarie 2021, într-un interviu acordat revistei italiene Oggi, ea a considerat că noul coronavirus este un "lucru bun", deoarece poate duce la "o autoreglare suprapopulaţiei, pe care nu suntem capabili să o controlăm".

În 2018, Bardot a incendiat reţelele de socializare afirmând că recentele denunţuri de hărţuire din cinematografie sunt "cazuri ipocrite" şi a susţinut că multe actriţe "îi aţâţă pe producători pentru a obţine roluri".

Actriţa este axată în prezenta asupra fundaţiei care îi poartă numele şi care se dedică protejării drepturilor animale din Franţa şi din alte ţări, cu luări de poziţii publice împotriva vânătorii şi a coridelor de tauri, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Bianca Moldoveanu | Dată: 06 ian, 16:05

Sursa foto: Instagram/ Facebook

Carmen Harra, previziuni despre divorțul dintre Cătălin Măruță și Andra: Se poate termina într-un dezastru. Nu sunt suflete pereche

Sursa foto: Facebook/ Carmen Harra, Instagram/ Andra

Carmen Harra, reacție neașteptată după ce a prezis că Andra și Cătălin Măruță vor divorța: „Eu am încercat să fac bine”

Sursa foto: Smiley, instagram

Smiley, secretul pentru a elimina toxinele din corp. Ce bea artistul în fiecare dimineață pe stomacul gol

Delia Matache, foto Instagram

„De ce faci asta unui copil”. Delia, VICTIMA hărțuirii sexuale: „Aveam 13 ani și veneam de la școală”

Captură video Youtube/ Popcorn

Cezar Ouatu intervine în scandalul de la Eurovision: Mulțumim Ucraina și Moldova pentru puncte!

Andreea Marin, foto Instagram

Andreea Marin, rețetă de DIETĂ: Supă cremă de legume cu dovleac dulceag

Captură video Youtube/ Dorian Popa

Dorian Popa, întâmplare penibilă într-un restaurant din Paris. Artistul nu a avut cum să-și achite masa: Mi-a căzut fața când am văzut

Horia Moculescu, WRS. Captura foto Romania Tv/ foto Instagram

Horia Moculescu intervine în scandalul de la Eurovision 2022: „Ni s-au furat voturile. Este fals în acte”

Loredana Groza, foto Instagram

„Este bărbatul cel mai tare din viața mea”. Loredana Groza, dezvăluiri emoționante despre unul dintre cei mai importanți oameni din viața ei

Sursa foto: Radu Pietreanu, captură Youtube

Radu Pietreanu a învins cancerul. Cine a fost alături de actor în cele mai grele momente: „Nu mai aveam carne între piele și os”

Captură video youtube/ Eurovision Song Contest, Extra night Show

Mihai Trăistariu aruncă bomba. Ce spune artistul despre voturile de la Eurovision 2022: „Mi se pare foarte straniu”

Captură video youtube/ Eurovision Song Contest

TVR reclamă Eurovision. Aceștia susțin că România a acordat punctaj maxim Moldovei: Regulile au fost schimbate în timpul jocului