Brigitte Sfăt, părăsită de Florin Pastramă: ”Era un costum provocator”. Motivul real al despărțirii dintre cei doi
Data publicării:
Brigitte Sfăt a făcut noi dezvăluiri cu privire la divorțul de Florin Pastramă.

Brigitte Sfăt face pe zi ce trece noi dezvăluiri cu privire la despărțirea dintre ea și Florin Pastramă. Dacă inițial, vedeta a declarat faptul că ea a fost cel care a vrut să se despartă de soțul ei, din cauza faptului că acesta era violent și o punea în tot felul de ipostaze nefavorabile, care îi dăunau  imaginii, acum aceasta a făcut noi dezvăluiri. Se pare că, în realitate, motivul despărțirii a fost cu totul altul. Brigitte le-a scris fanilor pe rețelele de socializare faptul că, fix înainte să împlinească 3 ani de relație cu Florin Pastramă, acesta a ales să o părăsească. Bărbatului nu i-ar fi convenit faptul că bruneta s-a întâlnit cu tatăl copilului ei, unde a purtat o ținută provocatoare. La scurt timp după ce a scris acest text, Brigitte Sfăt l-a șters de pe rețelele de socializare.

'Nu mai este mult și se vor împlini trei ani de la cea mai frumoasă zi pe care Domnul mi-a dat s-o trăiesc. Chiar dacă soțul meu a hotărât să mă părăsească fără a-mi da nicio explicație, fără a-mi lăsa măcar șansa să pot să-i cer o explicație, după ce abia ne împăcasem(...). Eu mă rog Domnului să-i deschidă ochii și să vadă adevărul.

Deci ceea ce au unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Nu poți lua cina stând ca un vrăjmaș la pândă, căutând jumătății tale judecata, că a dus copilul la Mall, la tatăl ei, și că era provocatoare, deși tu mi-ai luat acel costum. Că râd prietenii de tine că am pus o poză cu fostul soț. Și, până la urmă, iubitul meu soț, tu vrei să trăiești cu lumea?'', a scris Brigitte Pastramă pe rețelele de socializare, potrivit spynews.

Motivul inițial al despărțirii dintre cei doi

Brigitte Sfăt a fost cea care a făcut anunțul despărțirii de soțul ei, în urmă cu ceva timp, după ce a declarat faptul că nu mai poate suporta scandalurile provocate de acesta.

„Am trăit trei ani de zile în mocirlă, o sa divorţăm la notar, nu avem de împărţi, m-am săturat să trăiesc în scandaluri care mi-au afectat imaginea publică”, a spus Brigitte Sfăt, in exclusivitate pentru Click!.

„Eu nu mai am bărbat”

Chiar dacă acum și-ar fi dorit să sărbătorească cei trei ani de relație lângă Florin Pastramă, recent aceasta spunea faptul că nu mai are bărbat.

„Eu nu mai am bărbat. Pur și simplu, sunt singură. În decursul acestor 3 ani, când am luat decizia să-l am pe Florin lângă mine, am fost în foarte multe mizerii care nu mi-au aparținut. Pot să spun că decizia de a opri toate aceste lucruri vine și datorită faptului că nu îmi aparțin acele mizerii. 

Sunt un om care a muncit toată viața. Am fost de prea multe ori cu persoane care pur și simplu nu au avut ce căuta lângă mine. Vreau să tai din rădăcină și, până la urmă, am decis că este mai bine să merg în viață singură. Am făcut prea multe compromisuri”,  a spus Brigitte pentru Antena Stars, potrivit fanatik.

Brigitte l-a dat afară din casă pe Florin Pastramă

Vedeta părea destul de afectată de situația în care a ajuns cu Florin Pastramă și, după cum spunea ea, cel mai mult o deranjează faptul că oamenii o asociază cu diferitele scandaluri în care a fost implicată, de-a lungul timpului. În acest sens, Brigitte a luat o decizie radicală și îi interzice bărbatului să mai calce în casa ei.

„În perioada asta am fost târâtă în multe procese care nu mi-au aparținut, în multe scandaluri. De câte ori am încercat să fac ceva bun, public s-a văzut altceva.

Nu e ceea ce îmi doresc de la viața mea. De exemplu, mi s-a stricat frigiderul și au venit doi oameni și m-au întrebat: ‘Nu vă supărați, era făcătură episodul ăla când vă târa prin parcare și vă bătea?’. 

Multă lume mă întreabă lucrul ăsta. Până la urmă, ce mi-a făcut fostul meu soț, Ilie, dar să faci așa ceva ziua, în amiaza mare, fără niciun regret, ăsta e cel mai urât lucru. Florin nu mai are ce să caute în casa mea, în viața mea, niciunde. Florin nu mai există”, a adăugat Brigitte.

Ioana Ginghină, secretul siluetei de invidiat. ”De 4 ani reușesc să mă mențin la aceeași greutate”. Ce mănâncă vedeta pentru a arăta bine FOTO

Gheorghe Gheorghiu, întâmplare nefericită la benzinărie: ”Banii mei dispăruseră”. Ce s-a întâmplat cu artistul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: brigitte sfat  divort  Florin Pastrama  impacare 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional




pixel